Evenimentul intitulat Cluj Symphony Experience a debutat excelent la Cluj. Peste 70 de muzicieni au urcat pe scenă vineri, în cadrul concertului Cargo, când trupa a fost acompaniată de muzicienii Orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania, într-un eveniment de excepție, sub bagheta maestrului Marius Hristescu.
Tot weekendul, muzica clasică își dă mâna cu cea rock, folclorul românesc se combină cu fado, muzica de film ne va purta pe cele mai cunoscute soundtrack-uri, iar vioara electrică ne ajută să descoperim muzica lui Bach într-o manieră nouă.
Cluj Symphony Experience are loc până duminică, 24 septembrie, în Parcul Etnografic din Cluj.
O galerie foto cu prima zi găsiți AICI
Mâine și duminică trupele Subcarpați și Alternosfera vor cânta acompaniate de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania și de muzicieni din Chișinău, în spectacole extraordinare care vor închide fiecare seară de festival. Alternosfera aduce astfel de Cluj producția Theatroll SIMFONIC, care combină teatrul cu muzica rock și simfonică. Zeci de alte concerte și activități sunt incluse în program.
Bilete și abonamente sunt disponibile AICI
Copiii cu vârsta până în 14 ani inclusiv au intrarea gratuită și e nevoie să fie însoțiți de un adult.
„Prima zi a fost senzațională! Tare mulți oameni ne-au oprit în festival să ne mulțumească pentru experiențe, pentru spațiul ales, pentru concerte, pentru toată starea. Iar concertul Cargo a fost istoric! Abia aștept următoarele zile!”, spune Flavius Buzilă, organizatorul Cluj Symphony Experience.