Cluj Folk Fest 2022, la final. Omagiu lui Doru Stănculescu, revenirea pe scenă a Narcisei Suciu și două folkiste au câștigat Concursul Național de Talente

Categorii: Actualitate, Cooltura
Etichete: Cluj, Festival
Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on pinterest
Share on linkedin
Share on email
Share on print

Ediția a doua a Cluj Folk Fest s-a încheiat sâmbătă seara, 4 iunie, după trei seri pline de folk  și emoție pentru amatorii acestui gen muzical. Desfășurat între 2 și 4 iunie, evenimentul a adus la Cluj-Napoca 14 artiști consacrați dar și 10 proiecte muzicale din toată țara la Concursul Național de Talente de pe scena Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca.

Festivalul a fost deschis joi, 2 iunie, cu participanții la Concursul Național de Talente. În urma acestuia, trofeele Cluj Folk Fest 2022 au fost câștigate de Ramona Bivoleanu din Brăila, care a primit Premiul Publicului, iar Premiul Juriului a fost adjudecat de Ana Maria Ivan din București. Juriul a fost format din muzicienii Emeric Imre, Cristi Dumitrașcu, Nicu Barna și un organizator.

Prima seară a continuat cu recitalurile oferite de Ionuț Mangu, Claudia Șerdan și Eugen Mihăilescu, în timpul  showului duo-ului publicul a aprins luminițele telefoanelor mobile la melodii pline de emoție. Seara s-a încheiat cu un concert  marca Nicu Alifantis într-un dou cu remarcabilul chitarist Răzvan Mirică,  un proiect muzical de calitate. 

Vineri 3 iunie, a doua seară de Cluj Folk Fest, a fost deschisă de câștigătoarele Concursului Național de Talente, care au interpretat câte o piesă, după care au intrat în scenă  Cătălin Stepa, Radu Pietreanu, Mircea Bodolan, Alina Manole, impresionând publicul cu recitaluri diverse, aplaudate la scenă deschisă. Ultimul recital a avut un succes de proporții și a aparținut artistei clujeance Ada Milea, care alături de Cristian Rigman și Anca Hanu, au oferit trei bisuri!

Sâmbătă, 4 iunie, ultima seară Cluj Folk Fest, a propus șase concerte și a fost deschisă de Adrian Bezna urmat de Ovidiu Mihăilescu, care la un moment dat au cântat și într-un duo spontan.

Omagiu în premieră a lui Doru Stănculescu la Cluj Folk Fest!

Flautistul Sorin Minghiat, cel care a cântat o viață cu regretatul Doru Stănculescu, a  oferit un moment muzical emoționant, în premieră,  in memoriam, dedicat lui Stănculescu, împreună cu invitatul special, decanul de vârstă al folkului românesc, chitaristul Adrian „Puiu” Ivanițchi, gustat de public. 

Alte două recitaluri care au fost de mare succes au fost oferite de două voci consacrate ale folkului românesc, artistele Zoia Alecu și Narcisa Suciu, care au reușit să ridice sala în picioare.

Precizăm că  Narcisa Suciu a revenit intr-un concert în România după o absență de aproape peste 2 ani. Aceasta e stabilită în Finlanda. Suciu și-a lansat la Cluj-Napoca și ultima sa carte, „Mama”.

Clujeanul Emeric Imre Trio a închis seara cu un recital mult așteptat la Cluj Folk Fest, iar o parte dintre artiștii invitați au urcat pe scenă la final și au tras cortina peste ediția a doua pe acordurile hitului „Ploaia care va veni”, cântat la unison cu toată sala.

Ediția a 2-a a Cluj Folk Fest a prezentată de folkistul Cristi Dumitrașcu, realizatorul emisiunii ”Folk Bun” de la radio Rock FM.

Cluj Folk Fest a fost organizat de Asociația Clujul Cultural și AGO Proiect Engineering

Sponsori: ELBI, Farmec, EV Connect, CORA, AXON Soft 

Eveniment promovat de ROCK FM

Susținut de Consiliul Județean Cluj

Parteneri principali: Casa de Cultură a Studenților, Univers T, Bere a la Cluj, music2go, Lechburg

Parteneri media: ȘTIRI de Cluj, Foaia Transilvană, eClujeanul, Clujul Cultural, CLUJUST, Apuseni.info, Info Radio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.