Casele lui Sigismund Toduță, Ioana M. Petrescu și Doina Cornea deschise clujenilor timp de trei zile de asociația Create.Act. Enjoy

Actualitate

Asociația culturală clujeana Create.Act.Enjoy a pus în practică din nou proiectul Case de Poveste, în 4-6 iunie 2021.

Despre ce sunt aceste… Case de Poveste?

Vor fi tururi ghidate gratuite pentru oricine își dorește experiențe artistice interactive acolo unde au locuit Sigismund Toduță, Ioana Em. Petrescu și Doina Cornea, într-o ediție fără finanțare, făcută doar din entuziasm, spune actrița Diana Buluga AICI

”Personajele din povești nu se așteaptă la toate provocările pe care urmează să le întâlnească atunci când pornesc la drum să-și împlinească menirea. Însă fără provocări ce-ar mai rămâne de povestit? Nici noi nu ne-am așteptat la contextul pandemic în care am desfășurat proiectul Case de Poveste, însă așa ne-am simțit mai conectați cu alții dinaintea noastră, care au reușit să devină modele culturale, sociale și morale, depășind provocările care le-au ieșit în cale și păstrându-și idealurile. Mai exact personalitățile cu care practiC ne-am conectat au fost Doina Cornea (publicistă și opozantă a regimului comunist), Sigismund Toduță (compozitor, muzicolog și profesor) și Ioana Em. Petrescu (scriitoare, critic și istoric literar). Am deschis locuințele lor ca muzee interactive pentru câte o zi și am organizat tururi ghidate pentru vizitatori dornici să le exploreze”, explică asociația.

 

Disideta anticomunistă Doina Cornea. Photo de Thomas Poledna

Regizoarea Andreea Iacob a creat conceptele artistice interactive după care s-au desfășurat toate tururile ghidate din cele trei case. Vizitele au fost cu acces liber, pe bază de rezervare, pentru câte 2 vizitatori simultan, pentru a respecta condițiile de siguranță impuse de contextul pandemic. Prin intermediul acestor tururi, vizitatorii au avut șansa să se familiarizeze cu activitatea celor trei personalități, cu contextul istoric în care și-au petrecut viața și au aflat și detalii intime despre viziunea și experiența Doinei Cornea, a lui Sigismund Toduță și a Ioanei Em. Petrescu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *