CARTEA DE SF (9). Umanii

Carte Esenţial

De câte ori aţi auzit cuvintele următoare? „De ce să învăţ atâta matematică? Oricum nu folosesc nici măcar jumătate din ea în viaţă.” Dacă vrei să duci o viaţă simplă, probabil, e adevărat. În schimb, dacă vrei să înţelegi cum funcţionează lumea atunci trebuie să înţelegi limbajul matematicii.
Haide să începem cu definiţia matematicii: este ştiinţa care studiază mărimile, relaţiile cantitative, modelele de structură, spaţiul şi schimbarea, cu ajutorul raţionamentului deductiv. Structurile investigate îşi au rădăcinile în ştiinţele naturale, în special în fizică, dar matematica investighează şi defineşte şi structuri şi teorii proprii. Primele utilizări ale matematicii s-au născut din necesitatea de a face calcule comerciale, de a măsura terenuri sau de a predetermina evenimente astronomice în scopuri agricole.
De-a lungul istoriei, matematica a avut parte de realizări de o importanţă fundamentală pentru ştiinţă, dar a întâlnit şi provocări cărora nu le-a putut face faţă încă. Matematica, fiind un domeniu inepuizabil, are parte de o infinitate de probleme nerezolvate. Printre acestea se află câteva care au avut un impact ridicat asupra altor domenii ale cunoaşterii, în ele investindu-se mult mai mult efort.


Cele trei probleme matematice celebre ale antichităţii, care încă sunt nerezolvate, sunt probleme de construcţie geometrică, care trebuie rezolvate doar cu rigla şi compasul. Ele sunt: cuadratura cercului, dublarea cubului şi trisecţiunea triunghiului.
Institutul Clay din Cambridge, Massachusetts, a făcut o listă a problemelor matematice nerezolvate ale celui de al doilea mileniu. Acestea sunt: P versus NP, conjectura lui Hodge, ipoteza Riemann, existenţa „golului de masa” Yang-Mills, problema de existenţă Navier-Stokes, conjectura lui Birch-Sinnerton-Dyer şi conjectura lui Poincaré (singura care a fost rezolvată între timp).


Ipoteza Riemann a fost formulată prima dată în 1859, de către Bernhard Riemann şi este considerată cea mai celebră problemă nerezolvată a matematicii. Institutul Clay a oferit un premiu de un milion de dolari pentru demonstrarea corectă a acestei ipoteze.
În Umanii, Matt Haig îl ucide de la începutul cărţii pe profesorul Andrew Martin, profesorul care a demonstrat ipoteza Riemann, deoarece omenirea era considerată de o anumită rasă extraterestră ca fiind barbari, imaturi şi nedemni de a se folosi de beneficiile enorme ale acestei realizări. Nu doar atât, profesorul este înlocuit de un reprezentant al extratereştrilor, care are misiunea de a se asigura că niciun alt om care a aflat despre rezolvarea ipotezei Riemann nu rămâne în viaţă.


Încercând să trăiască viaţa profesorului, extraterestrul trece prin trei etape. Prima dată se loveşte de interacţiunile cu cei din jur (a apărut gol puşcă pe străzi, a aflat despre lipsa de iubire din cadrul familiei, atât cu soţia cât şi cu copilul şi a căutat mecanisme să pastreze prietenii pe care-i avea profesorul, inclusiv câinele familiei). În a doua etapă începe să înveţe despre toate aceste tipuri de relaţii, iar în a treia etapă îşi dă seama că iubeşte tot ceea ce a învăţat despre omenire.
Finalul cărţii este previzibil. Umanii nu excelează prin răsturnări de situaţii, comploturi, acţiune, tehnologie sau orice alte lucruri SF care vă trec prin cap. Forţa romanului este dată de personaje şi modalităţile în care acestea interacţionează, mai ales când toate acestea sunt privite şi judecate prin ochii unui extraterestru.
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult la Umanii lui Matt Haig constă în lista de 100 de „Sfaturi pentru un uman”, capitol care apare pe final şi este savuros.
Umanii (333 pagini) a fost publicată în 2013 şi a fost adusă în ţara noastră de Nemira, în 2016 şi 2021, în traducerea Alinei Sîrbu.


Nota mea pentru Umanii: 7 (nota e mică deoarece nu abundă nici de partea de Sci şi nici de partea de Fi din SciFi, în schimb m-a cucerit radiografia omului făcută de un extraterestru).


De ce citesc SF? Pentru că fiecare pagină întoarsă te poate arunca într-o direcţie surprinzătoare, cu totul nouă. Monotonie în SF? Niciodată!
Lectură plăcută!

Text de Mihai Bati, scriitor de SF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *