Astăzi se împlinesc 65 de ani de la zborul spațial efectuat de cosmonautul sovietic Gherman Titov, la bordul navei „Vostok-2”. Deși această misiune i-a adus faimă și apreciere lui Titov în timpul vieții sale, „cosmonautul nr.2” nu a putut scăpa vreodată de uriașa umbră proiectată de un vechi coleg de antrenament, care avea să devină unul dintre eroii cei mai importanți ai umanității: vorbesc, desigur, despre Iuri Gagarin, primul om care a pătruns în spațiul cosmic, cu doar câteva luni înaintea zborului lui Titov.
Sovieticii anticipau ce loc va ocupa în istorie primul om care urma să depășească „ultima frontieră”. Astfel, programul de selecție și antrenament al viitorilor cosmonauți a fost, de la bun început, unul extrem de riguros: pe lângă sănătatea deplină, forța fizică și aptitudinile de pilotaj în condiții de presiune și la viteze semnificative (astfel, primul grup de cosmonauți fiind alcătuit doar din componenți ai Forțelor Aeriene Sovietice), biografiile candidaților trebuiau să fie impecabile, întrucât viitorii cuceritori ai spațiului urmau să devină personaje-cheie ale propagandei comuniste, care propovăduia superioritatea științifică a lumii socialiste (primii cosmonauți transformându-se în „dovezi vii” ale acelei idei).
Din cei 20 de membri acceptați în căutarea primului explorator spațial al omenirii, procesul de selecție s-a restrâns la 2 dintre candidați, aceștia deosebindu-se în mod clar de restul grupului prin parametri cu adevărat excepționali. Din punct de vedere fizic, Titov îi era superior lui Gagarin, însă „Iura” puncta unde era mai important pentru aparatul de propagandă al Uniunii Sovietice: în plan ideologic.
Spre deosebire de Titov, al cărui tată era un intelectual respectat în comunitatea sa din Altai (fiind profesor de literatură, scriitor, pictor și muzician), Iuri Gagarin provenea dintr-o familie săracă de țărani din Smolensk, și îndurase din plin toate greutățile pricinuite de ocupația nazistă din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Cum să nu fie „lumea unui viitor socialist” una mai frumoasă, mai egală și mai lumioasă decât cea propusă de sistemul capitalist, dacă în sistemul comunist până și un copil de țăran sărac putea deveni primul cosmonaut al omenirii? Ce-i drept, în anumite exerciții de grup, Gagarin dovedise și abilități superioare de leadership, fiind văzut de majoritatea colegilor săi drept cel mai în măsură pentru marea onoare conferită de întâietatea în cosmos. Permanent zâmbitor, glumeț, dar și extrem de abil în situații-limită, Gagarin l-a devansat așadar pe Titov, în ciuda abilităților fizice superioare ale omologului său.
Însă a mai existat și un considerent tehnic, la fel de important ca cele ideologice: dacă primul zbor spațial orbital presupunea realizarea unei singure orbite în jurul Pământului (așadar, aproximativ o oră petrecută în spațiu) la bordul unei nave complet automatizate (controlate de la sol), cea de-a doua misiune „Vostok” își propunea obiective mult mai ambițioase și mai științifice, pentru care forța fizică și psihologică a lui Titov urma să fie mai potrivită.
Deși medicii implicați în programul spațial sovietic și-au exprimat convingerea că siguranța și prudența trebuiau să primeze (sugerând o limită de 3 orbite pentru această misiune), Serghei Koroliov, conducătorul programului, a stabilit că cel de-al doilea zbor urma să includă 17 orbite; așadar, 25 de ore consecutive petrecute în spațiu! Argumentele pentru această decizie erau atât științifice, cât și practice: Koroliov voia să testeze capacitatea corpului uman de a supraviețui o zi întreagă în spațiu, capacitatea de muncă a astronauților (spre deosebire de predecesor, cosmonautul nr.2 urmând să îndeplinească și câteva sarcini fizice, printre care și pilotarea propriu-zisă a navei) dar și consumul de alimente sau capacitatea de a dormi. Aceste experimente erau deosebit de importante, întrucât la momentul respectiv, efectele expunerii prelungite la condițiile spațiului cosmic erau o necunoscută totală pentru homo sapiens, întrucât ora petrecută de Iuri Gagarin în cosmos nu reprezenta o durată de timp suficient de concludentă în acest sens.
Îngrijorările nu erau neîntemeiate: la aproximativ 10 ore după plasarea cu succes pe orbită, Gherman Titov a devenit prima persoană afectată de „sindromul adaptării spațiale”: o stare generalizată de rău, slăbiciune, dureri de cap și vărsături (da, Titov a fost primul om care a vomitat în spațiu), care afectează între 60% – 80% din astronauți în primele 3 zile petrecute în condiții de gravitație zero. Titov și-a revenit însă și a reușit să ducă la îndeplinire majoritatea sarcinilor trasate de la sol, ulterior parașutându-se cu succes într-o zonă de câmpie din regiunea Saratovskaya (sudul Rusiei). Pe lângă nefericitul său accident gastric, Gherman Titov a intrat în istorie și cu câteva borne mai impresionante: a fost primul om care a realizat orbite multiple în jurul Pământului, primul om care a petrecut mai bine de o zi în spațiu, cea mai tânără persoană care a realizat o orbită în jurul Pământului, la vârsta de 25 de ani (record care se menține până în prezent!), primul om care a pilotat manual o navă în spațiu, primul om care a dormit în spațiu, și primul om care a fotografiat Pământul din spațiu.
Deși propaganda sovietică l-a portretizat și pe Titov drept un erou umil, muncitor, onorabil și inteligent, el a fost poate ceva mai uman decât Gagarin: imediat după întoarcerea din spațiu, cosmonautul originar din Altai a alarmat medicii programului spațial sovietic deschizând și dând pe gât o bere, într-un moment în care se afla într-o stare generalizată de euforie. Nu a trecut mult până când Gherman Titov a început să practice comportamente considerate innaceptabile de către superiorii săi: aventuri bahice, escapade amoroase cu diferite femei (în ciuda faptului că era căsătorit), dezvoltarea unei afinități pentru mașini de mare viteză. La ceva ani distanță, Gagarin avea până la urmă să cedeze la rândul său în fața presiunii de a juca rolul unui supererou 24/7, ajungând să aibă parte de „probleme” similare. Însă pentru moment, deciziile sovieticilor s-au dovedit inspirate. La finele anului 1961, programul spațial al URSS se putea lăuda cu 2 cosmonauți de excepție: unul realizase cu brio primul voiaj spațial al omenirii și devenise un ambasador excepțional pentru comunism la nivel mondial, în timp ce colegul său reușise să ducă la bun sfârșit o misiune spațială mult mai complicată, pentru care abilitățile sale superioare erau mai potrivite. Din păcate, cu fiecare deceniu importanța lui Titov s-a diminuat în memoria colectivă, în timp ce legenda lui Gagarin a continuat să crească, fiind mitologizată, celebrată și amintită din ce în ce mai frecvent, mai ales în urma morții sale tragice din anul 1968, la vârsta de doar 34 de ani.
În luna octombrie a anului 1961, Gherman Titov a vizitat România timp de câteva zile, în cadrul „Lunii Prieteniei Româno-Sovietice”. Fotografia pe care am atașat-o este una elocventă pentru realitatea descrisă în paragraful precedent: deși Titov este primit cu flori și salutat cu entuziasm de către români, undeva mai în spate, deasupra întregului public putem observa un portret al lui Gagarin, care domină întregul peisaj. O pură coincidență, care conferă un simbolism suplimentar acestei fotografii, întrucât în acele zile, la București, Brașov și Ploiești au fost fluturate și sute de portrete ale lui Titov. Numeroși cetățeni i-au cerut autografe pe astfel de fotografii; una dintre acestea, semnată de Titov pe data de 16 octombrie 1961 (într-un moment în care se afla la Brașov), a ajuns în posesia mea în mod întâmplător în urmă cu doi ani, printr-o descoperire norocoasă într-un anticariat.
Deși a fost conștient că va rămâne în istorie drept „numărul 2”, Titov și-a acceptat rolul fără ostilitate, amărăciune sau invidie față de Gagarin. Mult mai târziu, într-o perioadă în care Titov ocupa o funcție de conducere în programul spațial sovietic, el a fost cel care a propus celebrarea „Zilei Cosmonauticii” anual, pe data de 12 aprilie – ziua zborului lui Gagarin. Astfel, Titov a contribuit în mod direct la efortul generațional de păstrare a memoriei vechiului său prieten căzut la datorie – un exemplu de camaraderie, loialitate și simț al datoriei, care merită amintit cum se cuvine.
Astăzi, ne aducem aminte de povestea lui Titov la 65 de ani de la momentul în care un tânăr din Altai s-a înălțat temerar spre stele, într-o lume cu mult diferită față de cea a zilelor noastre…o lume care anticipa un viitor mult mai luminos pentru prima jumătate a secolului 21…
articol realizat de Drd. Tudor Chicet
