Bugnar, antreprenor de evenimente, despre închiderea localurilor: ”Suntem afectați total”

Clio

De astăzi s-au inchis localurile pe interior, teatrele si cinematografele timp de 10 zile, conform deciziei autoritatilor, din cauza ratei mari de infectari covid 19 la Cluj.

Am discutat cu Florin Bugnar,  director executiv Intelglobalis, companie care organizează cea mai mare serie de evenimente de networking din România, despre cât e de afectat domeniul de aceste măsuri si de pandemia COVID 19 în general.

Clujul Cultural: Cum a afectat pandemia activitatea dvs. si, pentru ca reprezentati cea mai mare platforma de networking si aveti contact cu foarte multe persoane din multe domenii, ne puteti spune in ce fel au fost afectatati acestia si cum simtiti mediul economic in general?

Florin Bugnar: In ce ne priveste pe noi ca firma, lovitura pe partea de evenimente in primele sase luni ale contextului ne-a afectat absolut total deoarece nu am mai putut desfasura nici o activitate. In ce priveste partenerii nostrii, gama de efecte din punct de vedere a businessului a fost variata. In functie de domeniu pe care activeaza unii au inregistrat cresteri puternice, cresteri usoare, scaderi usoare, scaderi puternice si au fost cazuri de scaderi foarte puternice sau chiar situatii in care nu s-au mai facut incasari, timp in care au sustinut activitatea firmelor venind cu bani de acasa. Deci, ca sa fac o analogie cu fiinta umana, in aceasta perioada firmele si antreprenorii „beneficiaza” de toata gama de trairi emotionale.

 CC: Care sunt motivele pentru care au fost asa de multe afaceri afectate?

F.B.: Daca ar fi sa facem o sinteza am putea vorbi de cinci motive care imi vin acum in minte, bineinteles aici vom dezbate motivele care au afectat in sens negativ pentru ca inainte va spuneam si de afaceri care au fost afectate pozitiv:

  1. Restrictiile impuse si care au avut un efect negativ imediat si total ( cel putin o perioada ) asupra unor domenii. Ex.: inchiderea HoReCa si imposibilitatea de a face evenimente etc;
  2. Inchiderea totala a unor domenii de genul prezentate la punctul 1. au transmis unda de soc inspre furnizorii lor si de asta a fost afectat un numar mai larg de domenii chiar daca acestea nu au fost direct afectate de restrictii;
  3. Capacitatea de miscare a populatiei fiind mult restransa, au avut de suferit inca cateva domenii. Un exemplu evident ar fi productia de pantofi, haine etc,;
  4. Un alt motiv important la care efectele se vor simti tot mai puternic in urmatoarea perioada este restrictia de miscare respectiv ingreunarea comunicarii directe care va incetini crearea de raporturi de business, ceea ce se va reflecta intr-un timp mediu in partea financiara;
  5. Nu in ultimul rand socul psihologic care a afectat o mare parte din populatie si care a generat un alt comportament de consumator.

    Antreprenorul Florin Bugnar

CC: Credeți ca onlineul e o solutie? Ați lansat un canal online…

 Ma bucur ca mi-ati adresat aceasta intrebare pentru ca am posibilitatea de a dezvolta putin punctul 4 de la intrebarea anterioara intrucat consider ca este un aspect important, care va influenta puternic desi extrem de subtil, aproape inobservabil. Am spus inobservabil pentru ca efectele pe termen scurt la restrictiile de miscare, intalniri,etc. dau o nemultumire a populatiei la nivel superficial prin faptul ca nu pot merge la un party, nu se pot intalni cu mai multi prieteni etc. si asta este aspectul usor observabil. Dar efectele profunde, subtile vor  afecta zona de business destul de puternic. Poate in prima parte s-a observat foarte putin, unii chiar sustineau ca le-a crescut eficienta lucrand online dar in ultima perioada s-a observat ca lipsa de interactiune umana nemijlocita incepe sa incetineasca realizarea raporturilor economice si in continuare aceasta lipsa va generea efecte tot mai vizibile. Raporturile de business si umane in general au loc in contextul unei nevoi dar foarte anevoios in lipsa increderii iar increderea, acea incredere pe care o capeti in momentul in care cunosti persoana, vorbesti cu ea, ii percepi reactiile cu toate simturile, este dificil sa apara in cazul unor interactiuni in online.

 

CC: Care e cea mai mare provocare acum pt dvs?

 

F.B.: In astfel de situatie, o situatie care afecteaza activitatea puternic si e clar ca va fi o perioada mai lunga, pentru noi cei din domeniile cele mai afectate provocarea e clara. Supravietuirea. Pentru asta sunt cateva posibilitati. Una dintre ele ar fi, unde este posibil, de a intra intr-o perioada de latenta. Alta ar fi, acolo unde cat de cat au mai ramas mici surse de venit, o restructurare completa a businessului prin contractie si cresterea puternica a randamentului iar ultima varianta, ar fi reinventarea modelului de business.

 CC: Ce previziuni aveti?

E clar ca pana la aparitia vaccinului cu disponibiltate pe scara larga nu se vor face pasi seriosi spre un relativ bine. Asta ar putea sa fie in 9-12 luni. Asta in conditiile in care virusul nu sufera mutatii importante astfel incat sa putem estima efecte, riscuri si creea strategii in legatura cu comportamentul nostru, atat personal dar si de business.

Despre Florin Bugnar

Inginer automobile si inginer cu specializare in Ingineria si Managementul Sistemelor de Productie la Universitatea Tehnica din Cluj – Napoca. Doctorat in Inginerie Industriala – Roboti Industriali, antreprenor, consultant de business, organizator de evenimente de business. CEO Intelglobalis. Fondatorul celei mai mare serii de evenimente de networking din Romania – X Party & Networking si a canalului TV online XPN Live, fac parte din conducerea unor asociatii culturale Virtus Romana Rediviva si sportive, Clubul Univers.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *