Armuri și steaguri realizate  în tehnici specifice artelor textile, expuse la Casa Matei

Categorii: Vizual

Amatorii de artă sunt invitați la expoziția artistei Cristina Toadere, absolventă a programului de studii de masterat din cadrul departamentului arte textile-design textil a Universității de Arte și Design (UAD) cu titlul Unstoppable Today.

Expoziția va avea loc în perioada 4-11 august 2022, în holul de la et. 1 al Casei Matei, cu program de vizitare de luni până vineri între orele 10.00-14.00.


Potrivit artistei, „Conceptul acestui proiect se naște ca răspuns la evenimentele recente din țara vecină, iar tema războiului și a luptei pentru supraviețuire capătă o valență înfiorătoare. În contextul unei lumi în care lupta pare că așteaptă mereu la colț, tindem să ignorăm micile lupte, eforturile sau războaiele (chiar și interioare), pe care le purtăm în fiecare zi, pentru îndeplinirea obligațiilor zilnice, a îndatoririlor de a duce la bun sfârșit toate planurile propuse, cu noi înșine, cu alții, sau cu limitările propriului mediu, al pandemiei, atât pe termen scurt cât și lung. Aceste greutăți par a fi privite cu lejeritate, trăind în umbra luptelor sau războaielor și ale crizelor militare, și cu toții experimentăm momente de epuizare și de stres, chiar ajungem să renunțăm la visele noastre”.


Cristina Toadere va expune o serie de armuri și steaguri realizate  în tehnici specifice artelor textile, precum decuparea textilă, aplicarea de broderie, aplicarea de obiecte reciclate (bucăți de plastic de jaluzele, capsule de aluminiu de cafea Nespresso, bandă zimțată folosită la cablurile electrice). Tânăra artistă mai folosește și amprentarea cu silicon de construcții, printuri textile prin transfer la cald, coasere și împâslirea cu acul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.