Organizare complet defectuoasă a conferinţei despre problema răului în lume a filosofului Andrei Pleşu, marţi seara, la Auditorium Maximum (fosta Casa a Universitarilor). În condiţiile în care la Cluj a început şcoala şi sunt mii de studenţi la studii, sute de profesori, apoi pasionaţii dacă nu chiar fanii lui Pleşu sau chiar adversarii lui, ştiindu-se popularitatea de care se bucură de atâţia ani eseistul, alegerea sălii Auditorium Maximum a fost una complet greşită.
Organizatorul Asociaţia studenţească Edictum Dei s-a dovedit depăşită organizatoric şi logistic de situaţie. Pe lângă sala improprie, nu s-a auzit bine, pe toată durata conferinţei, microfonul. Apoi, la final, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri nu a existat microfon funcţional, unii participanţi care au dorit să pună întrebări fiind puşi să urle de la balcon întrebările!
Andrei Plesu
Asociaţia studenţească Edictum Dei a organizat în 2014 o întâlnire cu fizicianul Horia Roman Patapievici, la fel de defectuos organizată. De atunci Edictum Dei nu s-a făcut remarcată cu nimic special, relevant, ca activitate în spaţiul public clujean.
Inghesuială la conferinţa lui Andrei Pleşu-(c) clujulcultural.ro
Dincolo de aceste probleme organizatorice, am asistat la o excelentă prestație, a câta oară, a lui Pleșu, unul din cei mai carismatici intelectuali pe care îi avem.
Întrebat ce atitudine trebuie să aibă Europa faţă de valul refugiaţi Pleşu a răspuns:
„Singura soluţie a Europei faţă de aceşti năpăstuiţi este ca Europa să apeleze la ce are ea mai important. Mijloacele creştine. Doar că Europa s-a lepădat de creştinism”, a spus Pleşu, făcând aluzie la faptul că în tratatul fondator al Uniunii Europene nu se recunoaşte moştenirea creştină a Europei!
Auditorium Maximum arhiplin la conferinta filosofului Adrei Pleşu-(c) clujulcultural.ro
Este totusi de apreciat aceasta asociatie pentru faptul ca a organizat conferinta, nu? Cred ca a fost destul de frustrant pentru cei care au stat in picioare mai bine de doua ore, dar nu cred ca e cazul sa fim rautaciosi :). Au fost intr-adevar probleme tehnice si foarte multa lume, mult mai multa decat poate sa intre in mod rezonabil in Auditorium Maximum, dar sa speram ca pentru urmatoarele conferinte vor putea sa aleaga un spatiu mai incapator.
@Livia: rolul jurnalistului e sa scrie ce vede, oricat de incomod este. Macar un microfon ar putea sa aiba functional, nu sa strigelumea din sala. E jenant, suntem la Cluj, in inima spatiului academic, nu in Cuca Macaii. Nu au nici o scuza.
da este adevarat, din tribuna nu se rateaza
„De atunci Edictum Dei nu s-a făcut remarcată cu nimic special, relevant, ca activitate în spaţiul public clujean.”
Macar ai dat un search inainte de a scrie cele doua paragrafe?
https://www.facebook.com/edictum.ro