Ana Blandiana, la Gaudeamus: Proza mi-a dat mereu sentimentul că sunt scriitor profesionist

Carte Esenţial

„Povești fantastice”, volumul de proză al Anei Blandiana, editat la Humanitas, a fost lansat, vineri, la Târgul Gaudeamus.

Criticul și scriitorul Dan Cristea a spus că cele cinci povestiri fantastice ale cărții sunt ancorate în istorie și sunt „proze ale supraviețuirii”.

„Prozele fantastice ale Anei Blandiana, deși cumplite unele dintre ele, au această mare calitate că sunt niște proze ale supraviețuirii. Oamenii supraviețuiesc în ele, chiar și îngerul exterminator chemat să-i pedepsească pe oameni cade în compasiune, iar în ultima povestire a volumului izbucnește în plâns”, a arătat acesta.

blandiana

El a relevat faptul că amintirile joacă un rol mare în cartea Anei Blandiana.

„Fantasticul nu este opusul realului, este doar o înfățișare mai plină de semnificații a realului căci la urma urmei a ne imagina înseamnă a ne aminti. Amintirile joacă un mare rol în cartea Anei Blandiana”, a arătat Dan Cristea.

„Ana Blandiana reușește performanța ca, făcând o proză fantastică extraordinar de frumoasă, să pună totdeauna în discuție mari probleme etice de intensitate remarcabilă și uneori teribilă”, a spus scriitorul Radu Vancu.

Ana Blandiana a arătat că proza i-a dat sentimentul că este scriitor profesionist.

„Niciodată, ca poet nu am avut sentimentul, după ce am terminat un poem, că voi scrie altul. Cu cât mi se părea mai bun, aveam sentimentul că gata asta e tot ce mi s-a dat. Asta se întâmplă de când scriu poezie, de 40-50 de ani și este un sentiment destul de neliniștitor. În timp ce proza mi-a dat mereu sentimentul că sunt scriitor profesionist. Proza este ceva ce te așezi la masă, scrii până te doare spatele, mâna sau capul, te duci și te culci și dimineața citești ultima jumătate de pagină și continui. Sunt fericită că sunt și poet și scriitor profesionist, nu este același lucru, sunt două lucruri diferite și aș fi fericită dacă criticii le-ar observa pe amândouă”, a mai spus Ana Blandiana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *