Ambasadoarea Norvegiei în România, prezentă la conferinţa UBB-ului despre literatura norvegiană

2.0

Departamentul  de  Limbi  și  Literaturi  Scandinave  al  Facultății  de  Litere,  din  cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Ambasada Regală a Norvegiei în România organizează în perioada 19-20 noiembrie 2015, două conferinţe susținute de profesorul norvegian  Eivind Tjønneland, de la Universitatea din Bergen.

Afis conferinta 2

Joi, 19 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Sala Club din cadrul Colegiului Academical  UBB  (str.  Emmanuel  de  Martonne  nr.1)  va  avea  loc  conferinţa  “Knut  Hamsun’s  New Psychological  Manifesto  1890-91  and  its  Intellectual Context” (Knut  Hamsun  și  noul  său  manifest psihologic  1890-91  în  contextul  său intelectual),  care  marchează aniversarea a 125 de ani de la lansarea  romanului  ,,Foamea”  scris  de  autorul  norvegian,  laureat  al  premiului  Nobel  pentru literatură,  Knut  Hamsun.

La  eveniment  va  participa  și Excelența  Sa,  Dna.  Tove  Bruvik Westberg, Ambasadorul Regatului Norvegiei în România. Evenimentul se va desfășura în limba engleză. Intrarea este liberă.

Cea de-a doua conferinţă se va desfăşura vineri, 20 noiembrie, ora 12.00, în Sala Blaga, de la Facultatea de Litere (str. Horea nr.31). Aceasta va fi susţinută în limba norvegiană pentru studenţii programului de limbă şi literatură norvegiană. Ambele conferinţe sunt susținute de Eivind Tjønneland, profesor de teoria literaturii la Universitatea din Bergen și reputat specialist în istoria ideilor, cu un număr impresionant de cărți de autor, studii și articole, o parte dintre ele consacrate lui Knut Hamsun. A activat de asemenea ca jurnalist, redactor sau traducător. Specializarea limba şi literatura norvegiană a fost creată în anul 1991 şi a stat la baza înfiinţării Departamentului  de  Limbi  şi  Literaturi  Scandinave  (în  2001).

Programul  iniţiat  şi coordonat de prof. dr. Sanda Tomescu Baciu a debutat cu 12 cursanţi. Numărul studenţilor a crescut de peste zece ori în cele două decenii de activitate, înregistrând până în 2010 un total de 448 absolvenţi. În prezent peste 200 de studenți studiază limba și literatura norvegiană la nivel de licență. Astfel, studiile norvegiene de la UBB reprezintă unul dintre cele mai importante centre din lume pentru promovarea culturii norvegiene în rândul studenţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *