Grupul românesc de entertainment vizează să devină următorul Unicorn românesc prin dezvoltarea unei rețele globale de minim 20 de mega-festivaluri și alte proiecte de entertainment în peste 30 de țări și oferă acum tuturor șansa unică de a investi prin platforma SeedBlink. Peste 9 milioane de euro sunt deja angajați ca investiție.
succes în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD și-a consolidat statutul de brand internațional și a demonstrat că modelul său poate fi replicat cu succes pe piețe globale.
UNTOLD SE EXTINDE ÎN AMERICA LATINĂ ÎNCEPÂND CU 2027
În următorii cinci ani, compania își propune să accelereze procesul de internaționalizare prin dezvoltarea unor noi festivaluri și parteneriate strategice pe mai multe continente. Următoarea extindere confirmată va avea loc în America Latină, în Columbia, unde se va organiza un nou festival UNTOLD începând cu 2027. În paralel, compania poartă discuții avansate pentru dezvoltarea unor proiecte și în Brazilia, precum și în alte piețe strategice precum Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, China, India, Coreea de Sud, Egipt, Spania și Grecia.
De la statutul de lider al industriei festivalurilor din România, UNTOLD își asumă acum obiectivul de a deveni un campion global al divertismentului live. Viziunea pe termen lung a companiei include dezvoltarea unei rețele de 20 de mega-festivaluri si alte proiecte de entertainment cu o prezență operațională în cel puțin 30 de țări. Un pilon esențial al acestei strategii este proiectul din Dubai, realizat în baza unui parteneriat pe termen lung cu Guvernul Dubaiului și Dubai Parks and Resorts, acord considerat fără precedent pentru industria de entertainment din regiune. În același timp, festivalul UNTOLD de la Cluj-Napoca, care ajunge în acest an la cea de-a 11-a ediție și se află în topul clasamentelor internaționale de profil, intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Totodată, grupul continuă consolidarea proiectului Kapital, lansat în București în 2025, ca parte a strategiei sale de extindere și diversificare.UNTOLD, mereu aproape si cu gândul la publicul larg, marchează o premieră pentru industria festivalurilor din România și oferă tuturor șansa de a investi prin platforma SeedBlink. Prin această inițiativă, compania oferă publicului oportunitatea de a participa direct la dezvoltarea unui brand românesc cu potențial global. Investitorii individuali, susținătorii festivalului și cei care cred în potențialul economiei creative au acum șansa unică de a deveni parte din povestea de succes a UNTOLD, într-un moment-cheie al dezvoltării sale internaționale.
„UNTOLD a demonstrat că un brand creat în România poate concura la cel mai înalt nivel pe scena globală. Astăzi intrăm într-o nouă etapă, în care construim un grup internațional de entertainment și oferim comunității care ne-a susținut de-a lungul anilor oportunitatea de a participa activ la această creștere și poveste de succes. UNTOLD are șansa reală de a deveni următorul Unicorn românesc”, menționează Bogdan Buta, Fondator si CEO al UNTOLD UNIVERS.



