VIENA. Cafe Central e plasată in spatele palatului Hofburg. Azi locul pare destul de anonim, dar la începutul secoluluui XX aduna toată lumea care conta în Imperiu. Parțial avea rolul cafenelei Capșa… Beau capuținer și marghilomane. La Cafe Central veneau cei care au ”intors” istoria bughezului secol XlX de pe făgașul lui. Karl Krause, Theodor Hertzl, Alfred si Victor Adler, Gustav Klimt, Arnold Schonberg, Gustav Mahler, Egon Schiele, Ludwig Wittgenstein. Ministrul de externe von Berchtold a dat cîndva o replică neinspirată care arăta cît de puține lucruri pricep diplomații. Socialistul Victor Adler i-a atras atenția că războiul care se anunța va declanșa o revoluție în Rusia si asta ar însemna alungarea țarului si apoi a Habsburgilor. Von Bertolcht i-a replicat : “ Cine va conduce revoluția din Rusia? Troțki al dumitale care își pierde timpul la Café Central? “ Din nefericire, exact așa s-a întîmplat. Troțki s-a intors la Skt Petersburg in 1917 si in citeva săptămîni numai a luat ( alături de Lenin) puterea in Rusia, cu Gărzile rosii.
Am vizitat locul acum cîțiva ani prima data pe cînd mă documentam pentru “Dracul si mumia”. Lenin, deși perfect vorbitor de germană nu a iubit Viena, a fost doar în trecere. Pretextul meu de romancier să il aduc aici in poveste a fost o conferință aranjată de Troțki. Lenin – era jucător de sah, biciclist,iubitor de pisici, și băutor de bere ca orice om de cafenea. Nu rata niciodată să se adreseze in public. Toată această generație de politicieni și-a făcut ucenicia prin cafenele și berării. In roman Lenin este adus de amanta lui Inessa Armand la cabinetul lui Freud pentru ședințe de psihanaliza. I se parea ca are tulburari, avea obsesii cu revoluția. Ficțiunea să trăiasca! Între timp cartea a apărut, după ce am umblat după Lenin ca un detectiv la Berlin, Paris, Londra, Praga, Moscova. Nu am ajuns, păcatele mele, la Skt Petersburg. Sunt fericit că l-am scris. Am început prin 1991 la Washington și l-am tîrît cu mine 20 de ani.
Iată-mă din nou la Cafe Central. Ultima dată am fost “doar așa”, din melancolie. Locul are încă ștaif in ciuda trecerii timpului. Chelnerii cu obișnuitul protocol vienez, se înființează imediat la masa ta, îți dau lămuririle cerute și te servesc prompt. Iți vorbesc bucuroși despre trecutul cafenelei – auzi o listă lungă de clienți din elita europeană. Politicieni, artiști celebri, staruri de cinema care ausiau baut cafeaua aici. Poți să stai pe fotoliile comode inșirate pe lingă ferestre sau in separeuri să citesti presa la zi. E un ritual. Într-un colț găsesti toate ziarele, multe dintre ele nu sunt autriace. NW Times, Le Monde, Frankfurt Allgemaine Zeitung. Intretimp “ataci” patiseria sau să bei o cafea scurtă și tare. Lumea vine la Cafe Central pentru conversatie subțire după toate regulile artei. Aici incă trăiește vechea Viena imperială. După 1955, cind Armata rosie s-a retras in Siberia, iar Austria si-a proclamat neutralitatea, vienezii s-au grăbit sa fie din nou ce au fost, desi se găseau după un dublu dezastru istoric – in 1918 si 1945. Atuul lor a fost stilul – ceva inefabil și de neînlocuit. Cafe Central îți arată discret toate aceste cicatrici. Poate așa se explică și faptul că dăinuie, că nu a cazut în uitare și nu este o ruină. Mă scol, traversez sala in diagoanală și-mi iau gazete franțuzesti și englezesti. Elena cu simțul ei fără greș pentru lucrurile fine vineaza din priviri prăjiturilr cu frișcă făcute după rețete datind din vremea impăratulu Franz Josef si impărătasei Sissy. Cititul ziarelor la cafenea este un obicei care treptat dispare, ca multe lucruri bune pe lumea asta. Așa dispare și ratiunea de a fi a cafenelei. Lumea citește azi pe internet, unii deschid laptopurile pe masa in Cafe Central inainte chiar de a se prezenta chelnerul să le ia comanda. Mă mir că nu e scris pe ușa de la intrare“Interzis cu leptop si telefoane portabile în cafenea!” Povestea cu laptopul este pentru barbari – nu cadrează cu atmosfera, cu locul, cu nimic.
Înainte veneai la cafenea să găsești amici și să conversezi mai ales. Să schimbi vești și să le comentezi. Să bîrfești și să faci politică. Văd cîțiva care stau cu ochii in monitor. Nu privesc pe nimeni, nici dacă vin cu iubitul/a. Ce caută în cafenea atunci? E o intrebare foarte in ton. Acoperă o nedumerire. Mi-e teama că asist la sfirșitul cafenelelei așa cum exista incă din secolul XVlll-lea. Și cu ea o intrega lume. O dimineață la Cafe Central. Mă bucur să fiu aici cu Elena. Termin de răsfoit gazetele, de sorbit cafeaua mai bună ca oriunde în alta parte. Dupa ce sustin cu frînturi de cuvinte o conversație pe tema traseului de azi, (casa Mozart…), scot aparatul și iau citeva fotografii. Nu sunt singurul, alături o americancă face același lucru (cu o camera profesionistă, nu cu un gadget ieftin ca mine). În rest melancolie cît cuprinde. Un minut am sub sub privire forfota clientelei de dinainte de atentatul de la Sarajevo, cînd splendoarea Vienei era încă neatinsă. Franz Josef se găsea de decenii pe tronul imperiuluisi și părea veșnic ca și imperiul lui. Lumea aceea a dispărut, din păcate, zace uitată în colb… Și ce lume!
*Fragment din volumul ” Europa la patru mîini. Jurnal de campanie” aflat încă în sertar.
