Tifosul exantematic, transmis de păduchi, apărea cel mai adesea în vreme de război, fiind cunoscut și drept ”febra tranșeelor” (dar condiții favorizante (igienă precară, neschimbarea hainelor, înghesuială) existau și în închisori, pe nave de cursă lungă, în lagăre de concentrare sau printre marginali). Boala infecțioasă acută se manifestă prin febră mare, erupții, dureri musculare, delir. Organismul cauzator este bacteria Rickettsia prowazekii, izolată în 1916, care se transmitea prin fecalele păduchilor. Primul vaccin a devenit disponibil în anii 1940, iar antibioticele s-au dovedit eficiente în tratarea bolii.
Pe teritoriul de astăzi al României episodul epidemic cel mai serios a apărut la sfârșitul Primului Război Mondial, când în Europa de Est și Rusia s-au înregistrat cca. 30.000.000 de infectări cu peste 3.000.000 de morți. Trupele de pe frontul de vest au fost mai ferite datorită măsurilor sanitare adoptate, precum stații de deparazitare, spălare a lenjeriei, și izolarea focarelor. Utilizarea pe scară largă a insecticidului Diclor-difenil-tricloretan (cunoscut drept DDT) începând cu Cel de Al Doilea Război Mondial a dus la un declin spectaculos al numărului de păduchi de corp și deci și al unor boli inclusiv tifosul. În România DDT-ul a fost utilizat încă din anii 1940 și interzis începând cu 1985 datorită efector nocive asupra mediului și sănătății umane (toxic, cancerigen).
Mai multe pe blogul Colectiei de Farmacie
