Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), cea mai mare din țară, a decis să suspende cursurile, toate activitățile didactice precum și alte evenimente derulate în cadrul UBB, conferințe, lansări de carte, prelegeri, workshop -uri, proiecte ale ONG -urilor studențești, în perioada 11 – 22 martie.

Activitatea didactică se va derula exclusiv online, fiind folosite platformele de e-learning. Vor fi închise cantinele și cafeteriile de la nivelul facultăților. Cantina din Hașdeu va funcționa, dar s-au impus măsuri privind capacitatea sălii, modalitatea de așteptare și existența dezinfectanților.
La nivelul căminelor spațiile de cazare nu vor fi închise, fiind cerută diminuarea vizitelor și activităților de grup.



