Bătălia pentru UBB. Profesorii Daniel David și Ioan Chirilă candidează pentru funcția de rector

Clio

Cea mai mare universitate din România, Universitatea ”Babeș Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca își va desemna curând nou rector și noua conducere.

Alegerile sunt pe 3 martie 2020.

Actualului rector, istoricul Ioan Aurel Pop îi expiră mandatul și nu mai are dreptul la încă unul, conform legii. Pop este și președintele Academiei, funcție ocupat cu dispensă de la UBB, dată de Senat, în timpul celui de al doilea mandat, un fapt controversat, pentru că în mod normal încălca Carta UBB. Dar s-a trecut peste.

Așadar intră în luptă teologul Ioan Chirilă și psihologul Daniel David. Cei doi și-au anunțat public candidaturile. Vom asista la o întrecere interesantă.

Candidaturile la funcția de rector al UBB se pot depune până în 31 ianuarie. Vor urma dezbateri interne.

”În ziua de 7 ianuarie mi-am depus oficial candidatura pentru ocuparea poziției de rector al UBB. În acest moment nu o schimbare de paradigmă mi se pare importantă, ci asumarea responsabilității de a fi rectorul celei mai importante universități din România. Privesc această candidatură ca o formă de asumare a responsabilității în raport cu comunitatea universitară din care fac parte și la dezvoltarea căreia am contribuit prin activitatea mea intensă.

Teologul ortodox Ioan Chirilă

În proiectul managerial pe care l-am depus cu ocazia oficializării candidaturii mele, am expus ideea de Unitate-Bunătate-Bunăstare, pe care o asociez cu atașamentul față de valorile educaționale, multiculturale, științifice, morale, spirituale și umane ale UBB”, a declarat profesorul Ioan Chirilă pentru blogul filosofului Sandu Frunză, care îl susține dealtfel.

Ioan Chirilă este președintele Senatului. Este un teolog cu multiple studii, profesor universitar la Facultatea de Teologia Ortodoxă, cu stagii la Ierusalim, specializat în teologia luminii christice.

Psihologul Daniel David

Psihologul Daniel David și-a anunțat candidatura la funcția de rector al UBB Cluj vineri. Este un specialist recunoscut în psihologie cognitivă, dar pe altă zonă decât a psihologul Mircea Miclea (fost ministru al Educatiei, decan la 35 de ani, cel mai tănâr cancelar al UBB în istorie). Cei doi s-ar afla într-o rivalitate academica, au sustinut surse din UBB pentru site. David a avut o ascensiune profesională organică și s-a făcut remarcat printr-o relație foarte deschisă cu mass-media dar și cu intervenții civice decente dar ferme. Conduce un institut și în …SUA. Este autorul unei cărți care continuă la nivel experimental studiile lui Dumitru Drăghicescu și Constantin Rădulescu-Motru, intitulată ”Psihologia poporului român”, al cărei concluzii le-a mediatizat. Este considerat un reformist.

”Am primit în ultimele zile zeci de mesaje din comunitatea UBB și din massmedia, întrebându-mă când/dacă îmi depun candidatura pentru Rectoratul UBB, în condițiile în care am înțeles că s-au făcut deja unele înscrieri pentru acest nivel (perioada de înscriere este toată luna ianuarie 2020).

Vă mulțumesc tuturor pentru interes. Tot ceea ce am spus în comunicatul de mai jos (din luna octombrie 2019) rămâne valabil. Așadar, da, așa cum am spus atunci, mă voi înscrie și sunt încrezător că platforma participativă pe care o voi reprezenta va atinge/exprima mintea și inima comunității noastre și va fi una câștigătoare! Dar termenul limită de depunere a candidaturii este 31 ianuarie 2020 și am vrut ca înainte de a mă ocupa formal de aspecte electorale (1) să-mi închei activitățile didactice/științifice din primul semestru și (b) să rămână spațiul necesar dezbaterii candidaturilor și pentru celelalte poziții din UBB (orice poziție este importantă!).

Cu privire la candidatura pentru Rectoratul UBB, avem suficient timp de dezbateri în luna februarie. Așadar, intenționez ca după 31 ianuarie 2020, după ce îmi depun candidatura, să particip la dezbateri colegiale și publice cu privire la programul de candidatură pentru Rectoratul UBB (mai multe minți pot duce la soluții mai bune!). Până atunci să alegem înțelept la toate nivelurile, deoarece, așa cum am mai parafrazat o formulă celebră, de comportamentul fiecăruia depinde viitorul tuturor, al comunității UBB!”, a spus Daniel David.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *