Am pierdut multe ore din viață în cinstea celei de-a șaptea arte. În schimb, o spun cu franchețe, nu din patriotism local, la TIFF am câștigat mult ore frumoase de viață. Pentru că filmul de artă exprimă viața, pentru că idealurile omului sau imaginația sunt tot produsele trăirilor noastre. Fără a avea pretenția că mă erijez subit într-un critic de film, am redat mai jos șapte concluzii la care am ajuns la finalul acestei ediții de TIFF, în calitate de cinefil, dacă îmi permiteți. M-am referit la festival și la modul general, privind atât în trecut cât și în perspectivă, și am remarcat câteva aspecte.
Retrospectiva Melville. Teoretic, arta se sprijină pe curente și influențe. Practic, limbajele cinematografice sunt invadate de conformism și șabloane. Asta până când apare un rebel precum Jean-Pierre Melville. În acel moment se produce un punct de cotitură. Există cineaști care au redefinit această artă prin inovare, prin originalitate, prin curajul de a se exprima diferit. Regizorul francez este unul dintre ei. Rândurile de față nu au menirea să relateze biografia acestui corifeu al filmului. Melville a avut un destin ca-n filme. Vreau să evidențiez, în schimb, importanța acestor retrospective. Stilul propus de Melville a modelat regizori precum Tarantino, Scorsese sau Kaurismaki și a dat tonul Noului Val Francez. TIFF-ul trebuie să se închine în fața clasicilor la fiecare ediție. O secțiune indispensabilă pentru un festival care își propune să aducă un elogiu cinematografiei, pentru că adevărata artă nu are vârstă.
Alain Delon. Melville a fost colaboratorul preferat al legendarului actor francez. În acest context, retrospectiva Melville a fost inspirat și obiectiv aleasă la ediția în care eternului Alain Delon i-a fost înmânat premiul pentru întreaga carieră. Publicul, în schimb, nu a fost răsfățat suficient la proiecția filmului „Afacerea Pigot”, în prezența marelui Delon. Discursul a fost scurt, iar vizibilitatea era redusă. Succintul moment nu a fost proiectat nici măcar pe ecranul gigant. Peste 3000 de spectatori, mulți din afara orașului, au fost prezenți pentru o întâlnire relativă cu bărbatul după care au suspinat în tinerețe sau pe care l-au idolatrizat decenii la rând. Mă așteptam la un prinos mai consistent, unul care să includă și o prezentare în imagini a carierei lui Delon. Probabil, în spatele acestor aspecte perfectibile există niște cauze organizatorice sau, pur și simplu, ne mulțumim cu puțin. N-ar strica o relație mai grijulie cu publicul cinefil în momentele de vîrf al TIFF-ului, în cadrul celor mai promovate evenimente.
Înapoi în prezent. Numele mari atrag atenția lumii și, în același timp, sunt greu de adus. Cred că TIFF-ul a ajuns la un nivel la care își poate permite să ofere o lovitură de imagine în fiecare an, prin aducerea unor vedete internaționale din actualitate. Un contemporan aflat pe buzele tuturor. După ce ani la rând festivalul a omagiat veterani ai cinematografiei – o întreprindere admirabilă – acum trebuie realizat un salt spre prezent și viitor, spre publicul de astăzi. Nu-mi pot imagina ce impact ar avea prezența unui actor precum Tom Hardy. Ar fi greu de anticipat, de măsurat în avans. Mi-e teamă că ar deturna un pic atenția de la festival din princina „prozeliților” care ar apărea peste noapte. În ritmul cu care avansează TIFF-ul sunt sigur că va ajunge la acest nivel cât de curând.
Publicul. TIFF-ul este un proiect care a crescut sănătos, etapizat, natural. S-a dezvoltat an de an, dar niciodată n-am simțit o efuziune ca-n această ediție. Niciodată n-au fost cinematografele atât de pline sau Piața Unirii atât de mică. TIFF-ul a crescut mare și pare de neoprit. Niciodată n-am ratat atâtea filme ca-n acestă vară, din cauza biletelor cumpărate în avans. Am trăit invazia cinefililor, pentru că gradul de popularitate parcă a explodat. Se va ajunge în situația disperată, cu puternice accente comice, în care ne vom stabili întreg periplul cinematografic în ziua în care va fi anunțat programul oficial. Dincolo de cifrele oficiale, am măsurat cu emoție entuziasmul iubitorilor de film.
Unicitatea. Mulți amatori de filme au realizat, pe parcurs, care este principala caracteristică a festivalului: pelicule excelente, dar fără bugete impresionante pentru distribuție și marketing. Filme de artă, cu subiecte și abordări generoase pentru toate gusturile, dar care nu au șansa să fie promovate în cinematografe. O poveste veche și banală pentru fanii tradiționali, dar ideea e că TIFF-ul începe să educe și să atragă segmente importante de sceptici, indiferenți sau neinformați. Lumea începe să înțeleagă că ce apare pe toate gardurile nu reprezintă neapărat un film bun. Din contră, uneori, lucrurile stau exact pe dos. Partea tristă e că ratăm an de an superbe povești în imagini. Partea bună e că le vizionăm la TIFF.
Filmul românesc. TIFF-ul se transformă într-un forum de afirmare pentru filmul românesc. Producătorii și artiștii autohtoni au șansa să se facă auziți la Cluj. Prestigiul festivalului trebuie să crească concomitent cu cel al cinematografiei românești. Una pe cât de lăudată în străinătate, pe atât de discretă în ecouri pe plaiurile noastre. Avantajele le vom culege cu toții. Mediatizarea și conștientizarea importanței filmului național va atrage bani mai mulți, iar asta înseamnă filme mai bune. Așa-zisul Nou Val continuă să ne indice o tendință pozitivă la nivel calitativ. Există premise pentru o cinematografie complexă și o evadare din zona cenușie a teatrului filmat.
Cine-concetele. M-au impresionat în fiecare ediție a TIFF. Un joc spectaculos al reevaluării gustat din plin tocmai de tineri, pe ritmuri muzicale ce au menirea de a contopi trecutul cu prezentul. Anul acesta s-a chiuit și s-a aplaudat frenetic la „The General”, unde Buster Keaton ne-a captivat venind din timp cu geniul său atemporal. Capacitatea de regenerare și veșnicia acestor pelicule probate de toate vremurile sunt niște mărturii ale forței pe care o poate genera cinematografia. Însoțite de o muzică live extrem de antrenantă și bine pliată, cine-concertele înlătură și ultimul fir de praf de pe ceea ce unii numesc vetust sau perimat. Să-ți câștigi tinerii cu bucuriile bunicilor e ceva minunat.
Articol scris de Cristian Aszalos
