A patra ediție a festivalului Jazz in the Park a adunat peste 51.000 de persoane în cele șapte zile pline de concerte și activități care au avut loc în curtea Muzeului de Artă, pe malul Someșului și în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Pe scene au urcat peste 40 de trupe din țară și străinătate, unele pentru prima dată în România sau în Transilvania. Una dintre cele mai apreciate artiste de jazz din Franța, Hindi Zahra, i-a fascinat pe participanți cu muzica ei, iar 2.000 de persoane au dansat în ploaie la concertul din Parcul Central.
„Festivalul din acest an a fost o experiență intensă pentru noi și suntem foarte bucuroși de rezultat. A fost cea mai bună ediție de până acum din multe puncte de vedere: producție, line-up, comunicare. Am avut trei evenimente de promovare pline de energie pozitivă și am încheiat cu un festival de care suntem mândri”, spune directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.
Anul acesta, în ultimele zile de festival organizatorii s-au confruntat cu vremea neprielnică. Despre asta, Alin Vaida a mai spus:
,,Am apreciat numărul mare de oameni care a rămas la concerte în ciuda condițiilor meteo. Am învățat de la ei că suntem mult mai mult decât un festival cu intrare liberă. Suntem un proiect drag orașului.”
Pe lângă concerte, în cadrul festivalului participanții au putut să se bucure de zeci de activități, de la expoziții de sculptură și pictură, până la minigolf, proiecții de filme, jocuri pentru cei mari și pentru cei mici, ateliere de colorat, cățărat, workshopuri de muzică și lansări de carte.

„Obiectivul general a fost să facem o ediție la fel de mare ca cea de anul trecut, dar mai bine pusă la punct și consider că am reușit. Asta ne dă încredere ca pe viitor să facem pași spre o extindere și mai mare”, a mai spus Alin Vaida.
Cine a câștigat concursul Jazz in the Park
Trupa C.A.L.I. Quartet din Iași a câștigat premiul I la Concursul Internațional Jazz in the Park desfășurat pe malul Someșului și va concerta în deschiderea festivalului de anul viitor. Premiul II a revenit trupei Secret Formula din București, în timp ce premiul III a fost câștigat de KOSZIKA & THE HOTSHOTS din Târgu Mureș. Au fost oferite premii pentru compoziție și originalitate formației Munk, dar și alte premii speciale.

12.200 euro adunați din biletele neobligatorii
Intrarea la festival este gratuită, dar în ciuda faptului că au avut acces gratuit, participanții au cumpărat 5.490 de bilete neobligatorii la festival în valoare totală de 12.200 de euro. Banii strânși vor merge spre susținerea a 3 proiecte selectate de juriu. Organizatorii festivalului vor să mai strângă acum încă 2.800 de euro pentru a putea finanța integral cele 3 proiecte: Măscărici, Moara și Our Environment Remixed. Astfel, în perioada următoare campania de donații continuă.
Jazz in the Park este un proiect cultural realizat cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Ministerul Afacerilor Externe, departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Parteneri principali: BCR, Staropramen.



