Librăria Book Corner și Editura Casa de pariuri literare vă invită miercuri, 5 noiembrie, începând cu ora 17.00 la o întâlnire cu poetul Mihail Vakulovski care își va lansa la Cluj volumul de poezie Riduri. Despre volumul Riduri vor vorbi la evenimentul de miercuri criticul Marius Conkan și poeții Ștefan Manasia și Ștefan Baghiu. Despre volum și autor „Mihail Vakuloski este, cu siguranță, unul dintre cei mai activi scriitori din spațiul literar românesc. A publicat poezie, proză și teatru, a tradus opere esențiale din literatura rusă și coordonează, de peste un deceniu, revista „Tiuk” devenitã de-a lungul anilor una dintre cele mai vivace din România. La Brașov, Mihail Vakulovski este organizatorul Cenaklubului Tiuk care poate fi oricând așezat alături de Institutul Blecher, găzduit de Claudiu Komartin, sau de Nepotu’ lui Thoreau, tutelat la Cluj de Ștefan Manasia.” Marius Conkan „Ceea ce te copleșește întâi și întâi în cazul poezie lui Mihail Vakulovski este energia. Poezia sa degajă și răspândește, prin toți porii, forță, robustețe, putere, vitalitate și încredere.
Născut pe 10 august 1972 în URSS, într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și
fratele, Alexandru, sînt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și
bunicii). În 1994 absolvă Facultatea de Filologie a Universității de Stat din
Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București (conducător
științific: Nicolae Manolescu). Volume publicate: Nemuritor în păpușoi (poezie,
Editura Arc, Chișinău, 1997; ediția a II-a, Editura Vinea, Bucure? ..



