NASA – O nouă imagine spectaculoasă cu „Stâlpii Creaţiei”, surprinsă de Telescopul James Webb

Telescopul spaţial James Webb de la NASA a surprins un peisaj luxuriant şi foarte detaliat cu emblematicii „Stâlpi ai Creaţiei”, în care noi stele se formează în nori denşi de gaz şi praf.

Una dintre cele mai emblematice fotografii ale lui Hubble are acum una complementară, realizată de Telescopul spaţial James Webb de la NASA. Imaginea lui Hubble arată „Stâlpii Creaţiei”, o regiune de formare a stelelor din Nebuloasa Vultur, în lumină vizibilă. Aici se vede prezenţa şi grosimea prafului interstelar care înconjoară aceşti stâlpi.

Noua imagine a lui Webb cu „Stâlpii Creaţiei”, fotografiată pentru prima dată de telescopul spaţial Hubble de la NASA în 1995, îi va ajuta pe cercetători să-şi reînnoiască modelele de formare a stelelor şi să stabilească mai precis numărul stelelor nou formate, precum şi cantităţile de gaz şi praf din regiune.

Stâlpii tridimensionali arată ca nişte formaţiuni stâncoase maiestuoase. Aceste coloane sunt alcătuite din gaz interstelar rece şi praf care par, uneori, semitransparente în lumina aproape infraroşie, potrivit nasa.gov.

Telescopul Webb a folosit camera sa cu infraroşu, numită şi NIRCam.

În timp, specialiştii vor putea să înţeleagă mai clar modul în care stelele s-au format şi au ieşit din aceşti nori de praf de-a lungul a milioane de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

316415822_537435724867906_3063962562128609310_n
Pianistul ucrainean Vadim Neselovskyi concertează Cluj-Napoca