Lucian Dan Teodorovici lansează la Cluj romanul „Cel care cheamă câinii”

Actualitate Carte

Librăria Book Corner  (Bdul Eroilor nr. 15) anunță lansarea oficială a celui mai nou roman semnat de scriitorul Lucian Dan Teodorovici, Cel care cheamă câinii, apărut recent la Editura Polirom în colecţia Fiction Ltd. Ea va avea loc vineri de la ora 17.00

Invitaţi sunt scriitorii Ruxandra Cesereanu şi Corin Braga.

Despre volum

O poveste reală despre încercarea de a supraviețui prin ficțiune, o narațiune alertă și acaparantă despre lumi care se construiesc acolo unde limitele organismului nu te lasă să ajungi. Romanul autobiografic al lui Teodorovici este locul în care, rînd pe rînd, superstițiile se transformă în miracole, iar miracolele pot fi oricînd luate drept coincidențe, lăsîndu-i cititorului libertatea de a umple cu sens întîmplările.

Despre autor

Lucian Dan Teodorovici este scriitor, editor, regizor de teatru şi scenarist. Din 2017, director interimar al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Iaşi. Dintre volumele publicate: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (1999, 2005); Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007); Atunci i-am ars două palme (2004); Celelalte poveşti de dragoste (2009, 2013); Matei Brunul (2011, 2014); Unu + unu (+ unu…) (2014). Este scenarist sau coscenarist al unor filme de lung şi scurtmetraj, iar ca regizor de teatru a pus în scenă, printre altele, spectacolele: Prăpădul (după un text de Attila Bartis), Teatrul Naţional Iaşi, 2013; Sînt o babă comunistă (dramatizare după romanul omonim al lui Dan Lungu), Ateneul Tătăraşi Iaşi, 2014; Unu + unu (după textul propriu), Teatrul Naţional Iaşi, 2016.

Premii literare: Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, 2015; Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural, 2012; Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi, 2012; Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România, Bucureşti, 2012; Premiul „Cartea anului 2011”, oferit de revista Contrafort, Premiul literar „Augustin Frăţilă”, pentru cel mai bun roman al anului 2011; Premiul pentru Dramaturgie pe anul 1999 acordat de Ministerul Culturii etc.

Cărţile sale sînt traduse ori în curs de traducere în S.U.A., Anglia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia sau Ucraina.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *