Dezbatere pornind de la volumele „Compunere cu paralele inegale” şi „Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului”

Actualitate Carte
  Dezbatere pornind de la volumele Compunere cu paralele inegale si Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului
 

Miercuri, 27 ianuarie, la ora 18.00, la Libraria Book Corner (Bdul Eroilor nr. 15), va avea loc o dezbatere pornind de la volumele Compunere cu paralele inegale si Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului, aparute de curind in Seria de autor Gheorghe Craciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte editoriale Cartea Romaneasca.

Invitati: Carmen Musat, Mihaela Ursa, Caius Dobrescu si Horea Poenar.

Despre volume

Compunere cu paralele inegale, roman urmat de o addenda la pastisa „Epura pentru Longos”, este prefatat de Mircea Martin, iar volumul de eseuri Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului este prefatat de Caius Dobrescu. Cele doua volume sint ingrijite de Carmen Musat si Oana Craciun, fiica prozatorului, iar desenele de pe copertele acestora ii apartin autorului.

Seria de autor dedicata scriitorului Gheorghe Craciun reuneste atit lucrari de proza, eseistica, publicistica, teorie si critica literara deja consacrate, cit si volume inedite, ramase in manuscris in arhiva sa. Seria a fost lansata de Editura Cartea Romaneasca in anul 2014 si a debutat cu romanul Acte originale/Copii legalizate (variatiuni pe o tema in contralumina) si cu volumul de proza si eseuri Mecanica fluidului.

 Acestora li se vor adauga romanele Frumoasa fara corp siPupa russa, o editie revizuita a volumelor de publicistica Cu garda deschisa si Reducerea la scara, cartile de eseuri deja publicate In cautarea referintei si Teatru de operatiuni, precum si alte lucrari inedite (Lentila sferica, Operatii pe carti deschise, Mono-stereo, Transparenta si arhitectura, Formula lui Orlando etc.). Vor fi incluse in seria de autor lucrarile sale de teorie si critica literara Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide si innoitoare carti scrise la noi in ultimele decenii”, in opinia criticului si teoreticianului literar Mircea Martin, si Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu. Seria va fi completata de Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie si proza inedite, precum si de coresponde nta si interviurile lui Gheorghe Craciun.

 Despre autor

Gheorghe Craciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician si critic literar, este unul dintre cei mai importanti scriitori romani contemporani. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988, 2015), aparut si in limba franceza cu titlul Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fara corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, publicistica, teorie si critica literara, precum Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006). Este prezent in numeroase antologii de proza, precum Desant ’83 (1983), Competitia continua. Generatia ’80 in texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generatia ’80 in proza scurta (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura romana postbelica intre impostura si adevar (2000), Tizenegy kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up… (2005), Les Belles Étrangères. 12 écrivains roumains (2005), Plural [26:2 2005]. Eromania (2005). A primit, intre altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de critica a anului (1997, 2002).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *