Cartea „Și eu am trăit în comunism” de Ioana Pârvulescu, va fi lansată la Humanitas Cluj, vineri, orele 18.00.
Prezintă:s universitarii Ioana Bot, Liviu Țîrău şi Nicolae Rednic.
„Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.
Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism sunt:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse”
Criticul Tania Radu despre carte, într-un articol din Revista 22:
„A rezultat un fel de documentar tip BBC sui generis, pentru că scris, în care primim acces la „dovezile“ neobișnuitului dosar de investigație. Mărturiile se susțin unele pe altele „în orb“. Judecător sau instanță nu există, iar „verdictul“ nu e formulat în carte, ci în mintea fiecărui cititor („Cartea aceasta nu conține ideologie și nu pornește de la premise politice.“). „Martorii“ nu s-au pus în niciun fel de acord, iar „detectivul“ nu-i cunoaște la față decât pe foarte puțini. S-au chemat unul pe altul, fiindcă li s-a părut că merită, că au destule de povestit.”
