12 milioane de euro pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023

Cooltura

Proiecte culturale din cadrul programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, finanţate de Ministerul Culturii, vor fi gestionate de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), a anunţat marţi ministrul Bogdan Gheorghiu, într-o postare pe Facebook.

„Trebuie să ne adaptăm şi să venim cu soluţii concrete pentru #Timişoara2023- Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, care să ajute operatorii culturali şi să nu mai creeze blocaje, aşa cum s-a întâmplat în trecut”, a precizat Gheorghiu, după o nouă întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, şi primarul Municipiului Timişoara, Dominic Fritz, în vederea dezvoltării programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Potrivit sursei citate, după aprobarea bugetului, suma de 60 de milioane de lei va fi alocată proiectelor de investiţii prevăzute în OUG 42/2019 cu modificările şi completările ulterioare.

„Proiecte culturale pe care Ministerul Culturii le va finanţa, în baza dialogului cu celelalte două instituţii, vor fi gestionate de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Pentru ca instrumentele să fie eficiente, Ministerul Culturii lucrează acum la modificarea legislaţiei în vigoare”, mai informează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *