Supraaglomerarea vechiului cimitir al orașului. Deschiderea unui nou cimitir
O practică medievală, fundamentată dogmatic, indica înhumarea decedaților în vecinătatea bisericii parohiale de care aparținea defunctul, iar a unor persoane de vază, chiar în biserică. Însă, pentru parohiile numeroase, practica avea neajunsurile sale, de-a lungul vremii, cimitirele aglomerându-se peste măsură. De asemenea, potrivit acelorași dogme, lăcașul de cult era amplasat în spațiul central al așezării, iar extinderea orizontală a cimitirului devenea imposibilă în timp. La fel s-a întâmplat și la Cluj cu cimitirul din partea de nord a Bisericii Sf. Mihail. Epidemia de ciumă care a bântuit în oraș în primăvara anului 1585, a dus la apogeu criza locurilor de veci. Atunci s-a decis deschiderea unui nou cimitir pe terenul din fața „micii porți a străzii Turda”, devenit Cimitirul Házsongárd, botezat după numele dealului pe care era așezat, un toponim cu origini germane, traductibil prin „grădina cu iepuri” sau „grădina cu aluni”, explica într-un articol Biblioteca Județean „Octavian Goga” Cluj.
Expansiunea teritorială a noului cimitir, Házsongárd
Gradul de ocupare al necropolei a crescut vertiginos în perioade de mari epidemii. Apoi, dacă sărăcia și instabilitatea unor timpuri au lăsat în urmă morminte modeste, cu cruci din lemn, care nu au dăinuit timpului, bunăstarea altor vremuri și un statut social bun, s-a reflectat în monumente funerare robuste, precum monoliții în formă de sicriu și celebrele pietre funerare cu streașină ale hoștezenilor din partea estică a cimitirului, datând din secolul al XVII-lea. Mai târziu, s-au adăugat perlele arhitectonice adăpostind morminte ale unor reprezentanți ai nobilimii. Astfel s-au înălțat cavourile familiilor nobiliare Mikó, Bethlen-Teleki, Jósika, etc.
În anul 1738, când o nouă epidemie de ciumă a făcut ravagii printre locuitorii urbei, cimitirul a atins hotarul superior, azi punctul de intersecție al celor trei alei principale ale acestuia, limitele „cimitirului vechi”. În 1910, necropola s-a extins prin alipirea unor parcele largi spre sud, iar spre vest, mai multe livezi, transformate în locuri de înhumare familiale, au fost integrate cimitirului public.
Printr-o donație către Biserica Evanghelică Luterană a comandantului militar al orașului, în 1739, cimitirul s-a extins spre apus, pe o parcelă pe care s-a dezvoltat aripa evanghelică-luterană a necropolei. În vecinătatea cimitirului public se află și trei cimitire evreiești, deschise pe rând, după 1840, când în baza unei legi, evreii ajunși la Cluj încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea au primit oficial, cu încuviințarea împăratului Iosif al II-lea, dreptul de a se așeza în oraș ca populație stabilă. Cu Primul Război Mondial, în 1914, a fost organizat și Cimitirul Eroilor. Altfel, o caracteristică a acestui cimitir este caracterul său mixt, confesional, etnic și social, deși există segmente preponderent reformate sau unitariene, iar odinioară era posibilă și o oarecare delimitare între cimitirul magnaților, al rromilor sau al hoștezenilor.
Cimitirul Central – spațiu de patrimoniu istoric și cultural
Necropola își etalează forța de sinteză asupra parcursului artei și arhitecturii funerare din Transilvania ultimelor 4 secole. De menționat e că, în 2012, 396 de morminte din acest cimitir au fost declarate monumente istorice. Pe de altă parte, exprimând un melanj cultural, etnic, social și religios, necropola este o emanație fidelă a orașului pe care l-a servit începând cu 1585.
Bibliografie
- Octavian Bortoș, Hajongard. Orașul morților, Cluj-Napova, Proart 21, 2015, p. 31-32.
- Gaal György, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt – Cluj-Napoca, Tortoma – Asociația Kolozsvár Társaság, p. 295-296.
