Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea profesorului de muzică și pictorului ALBERT GYÖRKÖS MÁNYI, Casa Memorială din Cluj ce-i poartă numele și funcționează în cadrul Societății Maghiare de Cultură din Transilvania, în parteneriat cu Institutul Liszt din Sfântu Gheorghe organizează o serie de expoziții și evenimente sub titlul GYÖRKÖS 100.
Scopul anului comemorativ este de a prezenta și promova întreaga operă a artistului în lumina nuanțelor și a analizelor de istoria artei. Vor fi prezente la expoziții lucrările populare și cunoscute din lumea lui Györkös Mányi.
Evenimentul care deschide anul comemorativ este o expoziție de amploare prezentând opera pictorului, organizată la Muzeul de Artă din Cluj, sub patronajul Consulatului General al Ungariei la Cluj. Expoziția a fost vernisată miercuri.
Publicul are ocazia să vizioneze picturi în ulei aflate în grija Casei Memoriale, precum și lucrări împrumutate din colecții private sau publice. Expoziția e deschisă timp de o lună.
