10 ani de Reactor: „Clujul nu mai e un oraș care să îți permită să înveți din greșeli”. Despre un proiect bazat pe prietenia de idei

Esenţial Teatru

Spațiul Reactor de creație și experiment, printre singurele organizații culturale din Cluj, dedicate artelor performative, care în primii săi zece ani de funcționare și-a păstrat atât statutul, cât și spațiul fizic în care își desfășoară majoritatea proiectelor, a organizat miercuri, 20 martie, o dezbatere necesară sectorului artistic independent. 

Marcând zece ani de la deschiderea spațiului, întâlnirea a fost organizată în oglindă cu dezbaterea din 2014, prin care se încerca poziționarea Reactorului pe scena artistică independentă într-un mediu cultural căruia îi lipsea, în egală măsură, un teatru independent stabil și dar și entuziasmul unor oameni care să creeze o comunitatea și un public în jurul lui. 

Miercuri, la Reactor, s-a discutat despre realizările notabile din cei zece ani de activitate, despre mici victorii cu impact mare, despre spiritul colaborativ și despre identitatea creată din prietenia de idei. Totodată s-a adus în discuție și trecerea de la dorința de „supraviețuire”, reprezentativă primilor ani, la dorința de a dezvolta o formulă de funcționare în care organizațiile stabile să poată munci într-un ritm aliniat standardelor decente de viață. Este vorba de fapt de o nevoie resimțită de o generație care s-a maturizat între timp și care astăzi caută în permanență soluții, la limita epuizării. 

„Au fost zece ani la Reactor în care ne-am bazat pe voluntariat, pe colaborări cu PFA-uri, cu firme și plăți pe drepturi de autor. După zece ani, mai ales când ai o anumită vârstă, e necesar un contract de muncă. Apar probleme de sănătate, începi să te gândești la pensie. Sunt lucruri despre care nu prea vorbim. În acest moment, avem șase oameni angajați cu contracte de muncă la Reactor, dar totul e forțat având în vedere sistemele noastre actuale de finanțare. De aceea, trebuie să găsim formula în care organizațiile stabile pot munci într-un ritm decent, pe contracte de muncă. 1000 de angajați în instituții mici, cum suntem noi, în toată țara, cred că ar aduce un plus valoare întregului sistem”, a precizat Doru Mihai Taloș. 

Au participat la dezbaterea moderată de managerul cultural Corina Bucea: Miki Braniște (președintă a Asociației Colectiv A unde a activat ca manager cultural și curator, lector universitar al Facultății de Teatru și Film), Diana Buluga (actriță și președintă a Asociației Create.Act.Enjoy), Levente Imecs-Magdó (actor și membru fondator al Asociației Váróterem Projekt), Oana Mardare  (actriță și co-manager al Asociației Reactor de creație și experiment), Claudiu Lorand Maxim (manager Casa Tranzit, membru fondator al Asociației Reciproca), Miruna Runcan (critic de teatru), Doru Taloș  (actor, co-manager al Asociației Reactor de creație și experiment, manager cultural).

Deschiderea spațiului Reactor de creație și experiment, în 2014, a însemnat revenirea în țară a inițiatorilor proiectului, Oana Mardare și Doru Taloș și începutul unor întâlniri care au început tot mai mult să definească sectorul artistic independent. Cei doi actori, care între timp au devenit manageri culturali învățând din mers și din greșeli practicile antreprenoriale, au încercat să dezvolte un sistem care să fie cât mai sustenabil. Ceea ce a rezultat a fost o structură mult mai complexă decât proiecția lor de început. 

„Reactor a contribuit la profesionalizarea multor oameni din acest sector, în paralel cu apariția masterului de Management și Antreprenoriat Cultural de la Facultatea de Teatru și Film, din cadrul UBB, care e o mare realizare a ultimilor ani. Deși noi am învățat multe lucruri din propriile greșeli, Clujul nu mai este astăzi un oraș care să permită asta”, a mai precizat Doru Taloș.

La dezbaterea a fost prezentă și Miruna Runcan, critic de teatru și inițiatoare a masterului de Management și Antreprenoriat Cultural de la Cluj, care în 2004, alături de C.C. Buricea-Mlinarcic a fondat grupul de cercetare Laboratorul Dramaturgia Cotidianului, în alte cuvinte „o fabrică de produs scriitură de teatru”. Din această „fabrică” au rezultat proiecte experimentale reușite ale unor autori care s-au remarcat și la Reactor: Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Ana Cucu-Popescu, Lorand Maxim, Leta Popescu și alții. 

În legătură cu identitatea pe care spațiul Reactor și-a conturat-o în cei zece ani, Miruna Runcan a declarat că deși sună idealist, ceea ce a funcționat la Reactor a fost „prietenia de idei”. „Identitatea s-a construit pe o comunitate de creativitate prietenoasă pe idei, nu pe prietenia de a sta la o masă împreună. La Reactor, cred că după trei ani această identitate era deja conturată. S-a văzut asta când oamenii au început să vină la Reactor pentru un anume concept pe care îl regăseau și care i-a transformat în frați de idei”, a precizat Miruna Runcan.

La începuturile lui, Reactor era o pagină albă pe care trebuiau trase niște intenții. Afirmarea identității Reactorului a fost mult timp o polemică și un risc al oamenilor implicați de a-și afirma o identitate în care de fapt nu se regăsesc.

 „Am învățat de la colegii noștri de la Fabrica de Pensule ce înseamnă scrierea unui proiect, ce înseamnă să aplici pentru fonduri și încet s-a format și la noi un nucleu care venea cu un drive artistic, cu un univers artistic, cu metode. Pentru mine, întâlnirile cu Raul Coldea, Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Leta Popescu,  provocările artistice de a intra în limbaje noi au fost lucruri care s-au definit pe parcurs. Așa a început să se definească o direcție artistică a spațiului”, explică Oana Mardare.  Dar, chiar și astăzi, această direcție nu e un proces închis. Regulile de funcționare a spațiului sunt discutate după fiecare proiect, se analizează ce funcționează și ce nu funcționează.

În ultimii zece ani, multe spații culturale independente s-au deschis în Cluj, iar după o anumită perioadă de funcționare managerii lor au fost nevoiți să le închidă. Chiriile exagerat de mari, care în zece ani au crescut de până la 5 ori, impredictibilitatea sectorului, reprofesionalizarea oamenilor, au fost factorii care au dus la asta. 

În 2014, de exemplu, se deschidea pe strada Traian din Cluj, Zug.zone și tot atunci începea cea mai bună perioadă pentru proiectul artistic Váróterem, care astăzi nu mai există ca trupă unitară, dar care realizează încă spectacole. 

„Aveam un elan și o energie pe care azi nu le mai regăsesc. Atunci am făcut ceva însemnat din nimic. Aveam spectacole, umpleam o sală cu 80 de oameni în fiecare săptămână, ceea ce nu mai reușești astăzi foarte ușor. Zug nu mai există, dar ne-am mutat la ZIZ – Art and Social Area, un spațiu compus realizat prin eforturile comune a patru organizații clujene: Asociația Teatrală Shoshin, Made in Pata-Rât, Asociația Colectiv A și Fabrica de Pensule, fiind situat la etajul 1 al Sinagogii Ortodoxe de pe Strada Paris nr. 5 din Cluj”, a precizat  

Levente Imecs-Magdó, actor și membru fondator al Asociației Váróterem Projekt.

Actrița Diana Buluga, totodată președintă a Asociației Create.Act.Enjoy care de asemenea are o istorie de mai bine de zece ani în sectorul cultural independent, a vorbit despre cel mai mare câștig pe care asociația l-a obținut în tot contextul în care a activat. „Organizațional, cel mai mare câștig a fost că ne-am găsit vocea. Dar, am experimentat foarte mult pentru a ajunge să ne dăm seama că ceea ce ne place să facem e de fapt artă comunitară, iar pentru asta este nevoie să migrăm din zona de producție înspre societate și problemele ei”, a precizat Diana Buluga.

Una dintre concluziile comune însă, la care au ajuns participanții la dezbatere, a fost că deși unele organizații au suferit schimbări de structură, de locație sau de identitate, spiritul colaborativ nu s-a stins niciodată pe durata celor zece ani. 

„Niciodată nu ne-am concurat unii pe alții, iar asta ne-a făcut să rămânem în picioare pe toți. Acesta e un mesaj indirect pentru cei care vor să facă ceva similar cu ceea ce începeam noi în urmă cu zece ani”, a precizat Lorand Maxim, manager Casa Tranzit și membru fondator al Asociației Reciproca. 

Managerul cultural Miki Braniște, în prezent lector la Facultatea de Teatru și Film din Cluj, a punctat nevoia schimbului permanent de idei între organizațiile culturale și publicul cărora li se adresează, pentru că doar astfel poți rămâne ancorat în realitatea acelei generații. 

„Schimbul de idei a fost cel mai important în perioada celor 10 ani ai Festivalului Temps d’Images (ultima ediție a avut loc în 2017, n.r.). Relația cu publicul s-a dezvoltat în urma schimburilor de idei de la dezbateri. Iar tematicile pe care le gândeam pentru fiecare ediție erau în strânsă legătură cu rezultatul discuțiilor cu publicul. Totodată, am mai realizat în acea perioadă că orice ar face un lucrător cultural nu are sens decât în relație cu orașul în care activează”, a transmis Miki Braniște.

În finalul dezbaterii, a fost adusă în discuție inclusiv semnificația cuvântului „profitabil” în relație cu un spectacol de teatru, vizavi de episodul de la începutul acestui an, când cuvântul „sold-out” a devenit o modă a strategiei de comunicare pentru mai multe teatre din țară

„S-a creat atunci o percepție care dăunează sectorului cultural și teatrelor în special. Există pericolul ca de la un punct încolo să fii perceput ca un business care oferă servicii culturale, iar acest sold-out nu face decât să transmită că totul funcționează perfect în teatrele noastre. Sold-out nu înseamnă că un spectacol este și profitabil și de aceea cred că e greșit în acest context. Când două reprezentații sold-out produc pierderi de aproape 1000 de euro pentru că nu reușești să îți acoperi cheltuielile punerii lui în scenă, vorbim de cu totul altă semnificație”, a precizat Doru Taloș. 

Ce se transmite următoarei generații

Dezbaterea s-a încheiat pe fondul ideii de oboseală generală, pe care tinerii care studiază managementul și antreprenoriatul cultural o văd la cei pe care îi au ca exemplu de bune practici. „Oboseala și burnout-ul este ceea ce am perceput la generația voastră”, a transmis una dintre participantele din public la dezbatere. Cu toate acestea, mulți dintre cei care au pus în urmă cu zece ani bazele asociațiilor culturale independente care astăzi încă funcționează, și-au conștientizat între timp oboseala, au vorbit despre ea și vorbesc în continuare.

Au trecut prin perioade în care se identificau cu munca lor, sau în care credeau că a munci sâmbăta și duminica e o virtute, nu o problemă. Dar a trebuit să se audă vorbind despre asta, pentru a conștientiza adevărata problemă. 

„E responsabilitatea generației voastre să vă raportați la acești termeni. Noi nu auzisem despre burnout în primii ani de Reactor și pentru mulți dintre noi este un post-diagnostic. Nu aveam reperele de sănătate emoțională pe care le aveți voi astăzi. Ne-am fi dorit să putem gestiona altfel anii de oboseală permanentă, dar ne-a lipsit acel reper pentru a vedea cum putem munci mai echilibrat în structura pe care o avem. Dar trebuie să vorbim despre oboseală, altfel la nivel structural nu se va schimba nimic. Până nu se schimbă structural niște lucruri, oboseala va rămâne”, au mai transmis participanții la dezbaterea de miercuri. 

Concluzia finală a dezbaterii a fost transmisă de o altă participantă din public, aparținând generației din 2024 de lucrători culturali în formare:

„Părerea mea este că oamenii din sectorul cultural independent sunt oamenii care au cel mai puțin timp să consume cultură conștient. Nu au stabilitate financiară, nu au timp pentru hobby-uri. Ajungi să fii mai obosit făcând ceva ce îți place, decât oamenii care fac ceva ce nu le place. În ziua de astăzi timpul e limitat, lumea vorbește despre consum, despre profit, trebuie să faci totul cât mai eficient, inclusiv în timpul liber, conform standardelor care ți se cer în societate. Asta nu îți permite să creezi o comunitate, pentru că o comunitate înseamnă să creezi lucruri neeficiente, cum este să mergi la o masă în oraș, sau să discuți despre spectacolul de teatru pe care l-ai văzut”.   

Foto Cristina Beligăr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *