Teatrul Național Cluj-Napoca se confruntă, ca și restul teatrelor din România cu un fenomen bizar: după ce ani la rând personalul s-a plâns că are salarii de mizerie acum e invers, după ce guvernarea PSD-ALDE a mărit salariile în sectorul bugetar.
”Salariile s-au dublat și chiar triplat în unele cazuri, banii de producție s-au diminuat cu 70 la sută”, au spus la unison regizorii Mihai Măniuțiu și Tompa Gabor, directorii de la Teatrul Național Cluj-Napoca și a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, la conferința de presă a spectacolului Furtuna de William Shakespeare, cu Marcel Iureș interpretând-ul pe magicianul Prospero.
„Să nu ne înțelegeți greșit, suntem ok subvenționați, doar că acum banii merg la salarii, sunt alocați legal pentru plata lor și nu putem schimba capitolul bugetar să îi folosim pentru producție, e ilegal”, a spus Măniuțiu.
Acesta a mai spus, întrebat de presă, cât costă un spectacol mare, gen Furtuna și unul mic.
”200.000-300,000 de lei e un spectacol mare, 20-40.000 lei unul mic”, a mai spus acesta.
Furtuna de Shakespeare are avanpremiera în 24 septembrie, apoi încă o avanpremeră apoi premierea iar conducerea TNC se așteaptă să fie toate sold out.