PROIECT. Un muzeu al protestului la Cluj

Actualitate Esenţial

Asociația Create.Act.Enjoy își continu seria de proiecte culturale de toamna
care ofera comuniații experiența de a procesa într-un fel creativ emoții complicate
sau prea puțin discutate. Dupa Oaze de liniște, Muzeul Frustrarilor și Conexiuni
fragmentare | un muzeu al singuratații oferite publicului în anii trecuți, e rândul furiei
și neputinței sa fie explorate sub forma  de muzeu interactiv, care integrează tehnici
digitale și new media.
În perioada 11-18 decembrie va fi deschisa pentru public instalația
participativă Ce (nu) am tăcut | un muzeu al protestului despre furie, neputință și vocile care au contat, chiar și când n-au fost auzite. Conceptele artistice aparțin
artistelor Janine Grün, Vera Belousov și Diana Buluga, iar de realizarea întregului
proiect, cât și de pregătirea expoziției pentru publicul larg s-a ocupat o echipă mixtă
de peste 20 de profesioniști în proiecte culturale.

Cele trei zone de explorat în Sala Studio a Casei TIFF propun trei prilejuri de
dialog. Întâi cu istoria, printr-o cartografie a protestului, cu valențe locale, de la Cluj,
cu ajutorul unor obiecte reconstituite prin ilustrație, pentru a readuce în spațiul
public ceea ce a fost efemer, precar, aproape pierdut. Iar prin realitatea augmentată,
obiectele își vor putea dezvălui poveștile către publicul larg. Al doilea dialog propus
este cu televiziunea: căci într-un spațiu media care filtrează, comprimă și
dramatizează, protestul devine spectacol, iar comentariul politic transformă tragedia
în divertisment. Va fi o provocare de a discerne între memoria colectivă și
manipularea imaginii, de a căuta autenticul. Cel de-al treilea dialog va fi al fiecăruia
cu sine, ca un protest împotriva femicidului, pornind de la întrebarea Cât timp putem
privi în tăcere? Furia, discriminarea, abuzul, pierderea și neputința socială sunt
transmise prin vocile a șapte actrițe, care dau corp unor poziționări publice, iar
vizitatorii vor avea șansa să reacționeze, să-și facă vocea auzită, oricât de
tremurată, fragmentată sau furioasă ar fi.
Astfel, pe parcursul vizitei la instalația „Ce (nu) am tacut | un muzeu al
protestului”, protestul e tratat ca gest uman, creativ și identitar, nu doar politic, iar
instalația devine un spațiu unde emoțiile politice pot fi procesate artistic. În acest
scop, arta digitală și new media devin moduri de activare emoțională, co-creație și
refacere a încrederii comune. Pe parcursul vizitei, fiecare persoanǎ va fi încurajatǎ de
conținutul muzeului să retrăiască afectiv protestul, să reflecteze la propriile sale
decizii, tăceri, acțiuni sau ezitări. Accesul este gratuit, în limita capacitǎții pe care o
are Sala Studio de la Casa TIFF, gazda acestui eveniment. În perioada 11-18
decembrie, publicul va avea parte de ghidaj pe parcursul vizitei în instalația Ce (nu)
am tăcut | un muzeu al protestului din partea echipei de voluntari pregătiți de
asociația Create.Act.,Enjoy în acest scop.
Ce (nu) am tacut | un muzeu al protestului
Casa TIFF, Sala Studio, str. Universității nr. 6
11 decembrie, 18:00 – 21:00
12-18 decembrie, 16:00 – 21:00
Proiectul cultural Ce (nu) am tǎcut | un muzeu al protestului este inițiat de
Asociația Create.Act.Enjoy și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural
Național și realizat cu sprijinul Primariei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *