Cea de-a patra ediție a cenaclului literar „Nepotu’ lui Thoreau” din anul acesta se va desfășură miercuri, 10 noiembrie, la ora 18:00, în Insomnia (Strada Universității, numărul 2).
Invitatul acestei ediții este scriitorul Horia Corcheș.
Horia Corcheș (n. 1974, Cluj-Napoca) a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai și este profesor de limba și literatura română. Debutează editorial în 2008 cu un volum de poezie. Urmează două romane: Istoria lui Răzvan (Editura Arthur, 2014) și Partaj (Editura Art, 2016). În 2015 Istoria lui Răzvan a fost nominalizată la Gala Bun de Tipar, la categoria Carte pentru copii și tineret.
Scrie articole de opinie și de specialitate în Dilema veche, Revista Perspective, Revista Cercurilor de lectură.
„Ultima dată când ne-a vizitat a citit proză; acum, după lansarea proaspătului volum „În sfârșit am o viață perfectă” la OMG Publishing în 2021, va citi poezie. Vă poftim să-l ascultați și discutați”, au transmis organizatorii.
Discuția va fi moderată de Maria Chiorean.
IMPORTANT!
Accesul se face pe baza certificatului verde de vaccin. Numărul maxim de locuri disponibile este de 35. De asemenea, se poate intra doar cu rezervare. Pentru a vă rezerva un loc, vă rugăm să completați următorul formular:
https://forms.gle/xT3GfFfrAryW4bxU7
(afiș realizat de Paul Păpară)
Despre „Nepotu’ lui Thoreau”
„Nepotu’ lui Thoreau” a fost înființat în anul 2008 de scriitorul Szántai János, care a dorit un club de lectură care să îi aducă împreună pe scriitorii maghiari și cei români. Astfel a început o colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Cluj.
Nume mari ale vieții culturale clujene, François Bréda, Ion Mureșan, Claudiu Groza, împreună cu Szántai János și Ștefan Manasia, au pus la cale acest cenaclu care, apoi, a dorit să îi promoveze pe tinerii scriitori și să îi ajute să își rafineze scrisul.
Printre autorii contemporani consacrați care au citit la Nepotu’ lui Thoreau se numără: Radu Vancu, Claudiu Comartin, Ella Vlădăreanu, Dan Coman, Lavinia Braniște, Costantin Acosmei.


