Aflată sub conducerea muzicală a dirijorului și pianistului Jan
Lisiecki, în data de 11 septembrie 2025, ora 19.00, Academy of St Martin
in the Fields va răsuna glorios pe scena sălii Auditorium Maximum /
Colegiul Academic.
În program se vor regăsi lucrările a doi compozitori aniversați anul acesta: Pierre Boulez, cu Mémoriale pentru flaut și opt
instrumente, precum și George Enescu, cu excepționalul Dixtuor în re
major pentru suflători op. 14. Acestora li se vor alătura Concertul
pentru pian nr. 3 de Ludwig van Beethoven, cu ecouri mozartiene, precum
și îndrăzneața Simfonie nr. 1, Clasica de Serghei Prokofiev, compusă „în
răspăr” cu tendințele muzicale și atmosfera generală din plin război
mondial și revoluție bolșevică.
Biletele se pot achiziționa online de pe entertix.ro și myticket.ro sau de la Agenția de Bilete a
Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318, orar
luni-miercuri orele 11.00-16.00, joi, 11 septembrie, orele 11.00-13.00),
precum și cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la
locația acestuia, în limita locurilor disponibile.