Un concert premieră în catedrala Armenească din Gherla va susţine, sâmbătă, 5 iulie 2014, ora 19.15, marele pianist de jazz Harry Tavitian din Constanţa. Concertul are loc sâmbătă în cadrul Zilelor Oraşului. Concertul e organizat de Uniunea Armenilor din România filiala Gherla, Primăria Gherla și Parohia Armeano-Catolică Gherla. Concertul este prilejuit de Sărbătoarea Sfântului Grigorie Luminătorul și de Zilele Orașului Gherla
Intrarea este liberă.
Concertul va cuprinde muzică clasică și tradițională armeană și teme religioase.
te o mare bucurie să pot cânta în Catedrala Armeano-catolică din Gherla, unul din orașele întemeiate de armeni. Am mai cântat în biserici catolice în Franţa la Montpelier – (L’eglise de Colombiers), și Mulhouse (Chapelle St. Jean) în Ungaria la Kapolcs (Katolikus Templom), în Germania la Munchen și la Schwäbisch Hall (Mănăstirea Comburg)” a declarat Tavitian.
Despre Harry Tavitian:
– concerte pentru Preşedintele Armeniei (unul din ele la Sala Palatului) şi am cântat la Festivalul de jazz de la Erevan, ca invitat personal al acestuia.
-în 2011 Medalia “Komitas” din partea Ministerului armean al Diasporei.
invitat de Ambasada Armeniei la concertul dedicat Zilei Naționale a Armeniei cu prilejul sărbătoririi a 20 de ani de independență. Concertul a avut loc la Ateneul Român din Bucureşti (au mai participat baritonul Barseg Tumanian și pianista Lusine Khachaturian).
a contribuit împreună cu Părintele Avedis Mandalian și cu soția sa, Manuela Tavitian (absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă București) la cartea Liturghia Bisericii Armene pe înțelesul tuturor (publicată la editura Ararat a Uniunii Armenilor).



