”Veronica” revine pe marele ecran la Cluj

A 7-a Esenţial

Unul dintre cele mai iubite filme românești pentru copii, „Veronica”, regizat de Elisabeta Bostan, revine pe marele ecran la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, într-un moment cu valoare simbolică pentru cinematografia românească: Ziua Copilului.

Proiecțiile speciale vor avea loc luni, 1 iunie, de la ora 16:00, și joi, 4 iunie, de la ora 15:00, în cadrul campaniei „PERICOL – când un film începe cu tine”, un demers național de FUNdraising și conștientizare care susține realizarea unui nou film românesc pentru copii.

 În luna iunie, luna copiilor, filmul „Veronica” va fi distribuit în cât mai multe cinematografe și spații de proiecție din țară, ca parte a acestei campanii. Prin readucerea pe ecran a unui film care a marcat generații, organizatorii își propun să vorbească despre o lipsă resimțită de peste 35 de ani: absența aproape totală a filmelor românești contemporane dedicate copiilor.

 Partea de încasări aferentă distribuitorului din biletele acestor proiecții va fi direcționată către producția filmului „PERICOL”, în încercarea de a contribui la pornirea unui nou val de filme românești pentru copii și familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *