Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Transilvania a decis luni, 11 mai, invalidarea rezultatelor alegerilor desfășurate în 30 aprilie 2026 și reluarea întregului proces electoral, în urma scandalului generat de suspiciunile privind modul de desfășurare a votului. Decizia a fost luată de Consiliul Teritorial al filialei, informează Media9.ro.
În Hotărârea nr. 1, conducerea filialei arată că „se constată imposibilitatea validării rezultatelor conferinței teritoriale ordinare din 30.04.2026, ca urmare a viciilor procedurale enumerate în preambulul prezentei hotărâri”.
Documentul enumeră mai multe probleme constatate în timpul conferinței de alegeri, printre care „înregistrarea participanților pe tot parcursul conferinței, cu afectarea cvorumului și a majorității de alegere”, „desemnarea neconformă a comisiei de verificare și numărare a voturilor” și existența unor neconcordanțe între procesele verbale privind numărarea voturilor.
Prin aceeași hotărâre, OAR Transilvania a decis că „se invalidează rezultatele procesului electoral și toate hotărârile adoptate în cadrul conferinței teritoriale ordinare din 30.04.2026”.
„Nu consider că este o victorie a cuiva, ci o modalitate justă de recâștigare a respectului față de votul arhitecților. Documentele oficiale confirmă deficiențe grave în tot procesul, care au dus la situații ireale ale rezultatelor.”, a arătat Claudiu Salanță într-un mesaj transmis comunității profesionale după invalidarea scrutinului. Acesta a mai afirmat că situația necesită „o cercetare detaliată”, identificarea responsabililor și măsuri clare pentru evitarea unor probleme similare în viitor.
Pentru restabilirea legalității și reprezentativității filialei, arhitecții vor fi chemați din nou la urne. Prima convocare este programată pentru 22 mai, însă mobilizarea principală este așteptată în 29 mai 2026, de la ora 09:30, la Facultatea de Drept, în Sala „Avram Iancu”.
Mai multe citiți pe Media9.ro.


