CĂRȚILE CLUJENILOR. S-a lansat volumul ”Anamteme III” de Vasile Gogea

Carte
A fost lansat la Târgul de carte „Gaudeamus” volumul ANAMTEME III. Din delta memoriei, de Vasile Gogea, apărut la Editura Eikon.
„Ajuns la acest al treilea volum de ANAMTEME am avut revelatia procesului
„creator” care a generat această serie. Exercitiile de anamneză consemnate în aceste
pagini nu au urmatoarea ordine prestabilită, nu au avut un algoritm, o„curgere”
cronologică, tematică sau afectivă.
Doar primul text, Huta ( inclus si în volumul al doilea) indică, simbolic, ș izvorul
primar al unei curgeri, devenit pe parcurs un adevărat fluviu al memoriei, putînd fi
considerat o prefată  la ceea ce adevenit o trilogie. Însă fluxul amintirilor nu a urmărit
cursul acestui fluviu, ca în manualele de geografie, „de la izvor pînă la vărsare”, ci
ele s-au relevat doar în asteptarea activă a autorului, retras pe un grind din deltaamintirilor lui, însotit de „caii verzi pe peret i”, visa  cîndva, pe malurile Tisei si Izei,
ale Oltului si Berivoiului, ale cheiului sau ale Somesului. Acestea se reconstituie,
aparent aleatoriu, din „analiza” sedimentelor aduse din amonte, adesea amestecate
cu alte aluviuni „vărsate” de „afluenti”.
 Acest text ar fi putut fi o „prefată” la primul volum, dar si o „postfată” la acesta, al treilea.
Cele trei volume ale ANAMTEMELOR pot fi considerate, din această
perspectivă, trei brate ale unei delte. Brăzdate de o retea de „canale”, uneori secate
prin schimbarea albiilor, alteori transformate în insule plutitoare ori bălti închise. De
pe grindul pe care s-a însingurat, autorul înregistrează doar ecourile, vibratiile  și
reziduurile cataractelor, cheilor sau meandrelor prin care a curs chiar viata lui. 
(Vasile Gogea, octombrie 2025, Cluj)
La lansarea din  7 decembrie 2025 au făcut prezentări critice Mariana Sipoș, ex-
ambasador, critic si istoric literar, traducătoare; prof.  Christian Crăciun, critic si
istoric literar, eseist; Vianu Muresan, poet, prozator, eseist si filosof, precum și 
directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder.

0 thoughts on “CĂRȚILE CLUJENILOR. S-a lansat volumul ”Anamteme III” de Vasile Gogea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *