Ediția cu numărul douăzeci a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc în perioada 31 octombrie – 16 noiembrie. La ceas aniversar, festivalul propune tema „Rapsodia Română”, dedicată publicului și contributorilor care au făcut ca Festivalul SoNoRo să devină un mare salon al muzicii de cameră. Muzica va răsuna în locații din București și Cluj-Napoca. În premieră la Cluj, Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor va găzdui unul dintre concertele din cadrul festivalului. În rest, concertele vor avea loc în spații deja cunoscute publicului clujean: Biserica Evanghelică Luterană, Biserica Reformată cu două turnuri, Casa Boema, Casa NUMAÀ și Sala Auditorium Maximum a UBB.
„Rapsodia Română” este o celebrare a spiritului, a poveștilor, a râurilor, a ritmurilor, a umorului, a forței, a inventivității, a creativității, dar, cel mai important, este o celebrare a dragostei noastre pentru țara care găzduiește SoNoRo în fiecare an și ne face pe toți să ne simțim un pic mai români de fiecare dată când ne întoarcem aici pentru a face muzică împreună” a declarat Diana Ketler, director artistic, pe site-ul festivalului.
Programul de la Cluj-Napoca al Festivalului Sonoro
După o săptămână pe care o va petrece alături de publicul bucureștean, Festivalul Sonoro se va muta la Cluj, cu concerte în perioada 11-16 noiembrie în mai multe locații din oraș.
Primul concert are loc marți, 11 noiembrie, de la ora 19:00 la Pavilionul Tinerilor al Centrului de Cultură Urbană din Parcul Feroviarilor. „Un val și o aripă” aduce în atenția publicului compoziții de Stan Golestan, Johan Nepomuk Hummel sau Alin Constantin Chelărescu. Printre cei care vor urca pe scenă se numără pianista Diana Ketler, directorul artistic al festivalului și ansamblul Moldoduo.
Miercuri, 12 noiembrie, ora 19:00, are loc concertul „Timpul ca lumină” la Biserica Evanghelică Luterană. În program sunt opere de Johann Sebastian Bach, Franz Schubert și Johannes Brahms.
Joi, 13 noiembrie, de la ora 19:00, la Biserica Reformată cu două turnuri, violistul Răzvan Popovici, pianista Diana Ketler și Orchestra de cameră Franz Liszt vor susține concertul „Antologia Inocenței 2” cu compoziții de Vasks și Enescu.
La Casa Boema (Strada Iuliu Maniu, nr. 34) are loc vineri, 14 noiembrie, de la ora 19:00, concertul „Țara ritmului” cu compoziții de Ernesto Nazareth sau Béla Bartók în program.
Sfârșitul de săptămână îi așteaptă pe clujeni la o discuție în cadrul „SoNoRo Talk: Dor și Dar 2”, sâmbătă de la ora 12:00 la Oberjin Club – Salon Auditorium (Strada Universității, nr. 8). Tot sâmbătă, lucrari de Brahms, Debussy sau Chopin vor încânta publicul în cadrul concertului „Nani, nani”. Ediția aniversară a Festivalului SoNoRo se încheie cu concertul ,,Borderlands”, duminică, ora 19:00 la Sala Auditorium Maximum a UBB.
Biletele pentru Festivalul SoNoRo se pot achiziționa de pe site-ul festivalului sau direct de pe eventbook.ro. Prețul biletului la unul dintre concertele din Cluj din cadrul festivalului variază între 80 și 125 de lei. Abonamentele pentru concertele din Cluj costă 400 lei și permit intrarea la toate concertele din cadrul festivalului. Pentru elevi, studenți și pensionari se acordă o reducere de 50% din prețul biletului sau abonamentului.
Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo a fost înființat în anul 2006 și este unul dintre cele mai longevive proiecte muzicale din România. Festivalul își asumă dezvoltarea unui public pentru muzica de cameră, educarea lui și expunerea la marea scenă muzicală a lumii prin participarea unora dintre cei mai renumiți muzicieni la nivel internațional.
Text de Mihai Nan, student, an 2, jurnalism, UB


