Un caz de-a dreptul incredibil apărea în presa din Ungaria, în urmă cu 6 ani: în februarie 2019, o colecție de aproximativ 5000 de diapozitive color a fost găsită pur și simplu aruncată pe străzile Budapestei, fiind descoperită întâmplător de istoricul de artă Anna Tüskés.
Fotografiile înfățișau peisaje surprinse în diferite zone ale lumii (Europa de Nord, Europa de Vest, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, etc.) și lăsau impresia clară a unei colecții de familie, același cuplu fiind prezent în multe din cadrele respective; din cele câteva mii de fotografii, aproape 300 reprezentau imagini surprinse în Transilvania de-a lungul anilor ’60-’70, inclusiv în orașul Cluj-Napoca.
A urmat o campanie publică pentru identificarea soților care lăsaseră în urmă deosebitul material fotografic, presa din statul vecin contribuind la acest demers prin publicarea câtorva fotografii în care aceștia apăreau.
Între timp, Fototeca Azopan (o arhivă foto care își propune salvarea și publicarea patrimoniului fotografic analogic din România, găzduind online o colecție de peste 20.000 de fotografii) s-a implicat activ în acest proiect prin digitalizarea și publicarea materialului transilvănean al fondului fotografic.
Cele aproape 300 de imagini surprinse în Transilvania nu păreau să denote existența unor legături semnificative între cei doi soți și această zonă geografică, fotografiile fiind lipsite de alte personaje apropiate (rude sau prieteni); așadar, s-a concretizat ipoteza vizitării Transilvaniei de către aceștia în calitate de simpli turiști.
În ciuda incertitudinii care plana încă asupra identității autorilor, s-a putut stabili destul de repede și o cronologie aproximativă în privința fotografiilor transilvănene: cei doi soți au făcut două călătorii în Ardeal, prima în 1969, cea de-a doua în 1973.
La prima ocazie, în 1969, varianta cea mai probabilă este cea a unei rute clasice prin nordul Transilvaniei. Trecând prin Oradea, Cluj-Napoca și Târgu Mureș, soții au ajuns ulterior în Ținutul Secuiesc, unde, conform imaginilor, s-au oprit în stațiunile de vacanță consacrate, precum Sovata, Băile Tușnad și Borsec, și au făcut apoi un ocol spre Sinaia, unde au văzut Castelul Peleș, vizitând pe drum și Brașovul.
A doua oară, în 1973, se conturează mai degrabă o rută prin sudul Transilvaniei. Au ajuns la Lipova, Deva, Hunedoara și Sibiu. Elementul comun al călătoriilor este reprezentat de Cheile Bicazului și Lacul Roșu, precum și de împrejurimile lor.
Colecția expusă de Fototeca Azopan cuprinde 22 de fotografii realizate de cuplul misterios în orașul Cluj-Napoca, în decursul primei „aventuri transilvănene” a acestuia, în 1969.
În imaginile surprinse de cei doi soți, clujenii zilelor noastre pot întâlni câteva locuri și peisaje familiare: biserica „Sf. Mihail”, grădina botanică, strada „Regele Ferdinand”, priveliștea de pe Cetățuie, pescuitul pe Someș, Casa Matia, Palatul Bánffy sau Cimitirul Hajongard, printre altele. Se remarcă, totuși, câteva diferențe deosebite: prezența automobilelor de epocă, a steagurilor roșii inscripționate cu lozinci și simboluri comuniste, sau a naturii care încă domina în mod plăcut peisajul din Piața Unirii.
„Cel mai probabil, această colecție a fost realizată de un angajat al unui minister sau de un diplomat. A fost o tehnologie foarte scumpă să fotografiezi pe diapozitive color în anii ’60, ’70 și ’80, iar autorul putea călători liber cu soția sa” – declara Anna Tüskés, înainte de elucidarea identității autorilor.
Situația privilegiată a cuplului era confirmată și de prezența în fotografii a unui automobil Trabant 601, pe atunci nou-nouț și rezervat unui număr mic de cetățeni ai „Blocului de Est” (fiind notorii perioadele mari de așteptare îndurate de locuitorii Germaniei de Est pentru obținerea unei asemenea mașini, sau existența unui total de doar câteva zeci de mii de autoturisme de toate mărcile în hotarele Ungariei la începutul anilor ’60).
În cele din urmă, misterul avea să fie elucidat, mulțumită prezentării poveștii de către ziarul maghiar Index: Linda Dobosi, de profesie arheolog, a recunoscut cuplul din imaginile online drept rude îndepărtate, și a luat imediat legătura cu Anna Tüskés, cercetătoarea responsabilă pentru descoperirea colecției. Din câte se pare, „bănuielile” inițiale formulate în privința ocupațiilor profesionale și a statutului celor doi fotografi aveau să se dovedească corecte.
Povestea lui Gyula Szepesy și a soției sale Klára Koltai Szepesy
Amândoi au făcut fotografii, amândoi iubeau să călătorească, amândoi vorbeau mai multe limbi și amândoi au avut posibilitatea de a călători datorită muncii lor. S-au căsătorit în anii 1950, fiind a doua căsătorie pentru amândoi. Gyula Szepesy a avut o fiică din prima sa căsătorie, Lilla, născută la începutul anilor 1940, care a emigrat în Elveția la începutul anilor 1970. Klára Koltai nu a avut copii din prima sa căsătorie și nici cu Gyula; călătoritul era pasiunea lor comună.
Gyula Szepesy a fost de meserie lingvist, iar povestea vieții sale este mult mai bine documentată decât cea a soției sale. Într-un omagiu publicat de Anna Jászó în revista Magyar Nyelv, ea scrie că Szepesy s-a născut în satul Dömsöd în 1913, unde tatăl său era notarul șef. Și-a finalizat studiile liceale la faimosul Gimnaziu Luteran Fasori (Fasori Evangélikus Gimnázium) din Budapesta în 1931, iar talentul său înnăscut pentru domeniul lingvistic se manifesta încă de atunci. Era în clasa a opta când cercul de studiu al școlii a anunțat un concurs pentru traducerea de poezii latine, iar unul dintre premiați a fost Gyula Szepesy, în special pentru traducerea unei ode a lui Horațiu. La gimnaziu, a studiat și greaca veche și a corespondat cu copii finlandezi în germană, dar la încurajarea profesorului său de maghiară, a învățat și finlandeza. A vrut să se înscrie la specializarea maghiară-latină la Universitatea Pázmány Péter, dar a fost convins să renunțe, spunându-i-se că era extrem de greu să găsească un loc de muncă cu o diplomă în latină. A renunțat la latină și a ales germana, iar mai târziu italiana, pe lângă maghiară. În disertația sa de doctorat, ale cărei baze le-a scris, de fapt, încă din anul trei de studii, a realizat un studiu în opt limbi fino-ugrice.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, un maior rus a locuit în casa lui din Kispest (sector al Budapestei) timp de aproximativ un an, prilej pe care Gyula l-a folosit pentru a învăța cu măiestrie limba rusă, iar în 1945 a publicat un Manual de Interpretare pentru limba respectivă. Între timp, a învățat și engleza, pe lângă finlandeză, italiană, germană și rusă. În total, cunoștea și vorbea optsprezece-douăzeci de limbi.
Inițial a lucrat ca profesor, predând timp de opt ani la Școala Comercială Superioară din strada Mester din Budapesta. După război, a lucrat câțiva ani ca redactor la sediul național al Societății Maghiaro-Sovietice de atunci, apoi a petrecut 16 ani la Direcția Orașului Budapesta a Oficiului Central de Statistică ca statistician internațional și traducător profesionist. Din 1973 până în 1980 a lucrat ca redactor la Oficiul Național de Traduceri și Legalizare a Traducerilor. De acolo s-a pensionat în 1980, dar ca pensionar a continuat să ajute la munca biroului de traduceri pentru aproape încă douăzeci de ani. I se cerea ajutorul în special pentru limbile scandinave mai puțin cunoscute.
A scris multe articole pentru reviste de specialitate – cum ar fi Magyar Nyelv, Magyar Nyelvőr și Édes Anyanyelvünk (pentru o perioadă a fost și membru al comitetului editorial) – precum și pentru diverse ziare zilnice și radio. A fost membru al Societății pentru Diseminarea Cunoștințelor Științifice pentru o lungă perioadă de timp și a rămas membru al Societății Maghiare de Lingvistică până la moartea sa, survenită în anul 2001.
Klára Koltai s-a născut în 1920 și a murit în a doua jumătate a anilor 2010, la aproape o sută de ani, la Budapesta. Diapozitivele color ale cuplului au ajuns pe stradă la scurt timp după aceea. Provine dintr-o familie catolică profund credincioasă. Avea două surori mai mici: Ilona, născută în 1922, și Margit, născută în 1926. Aceasta din urmă a fost bunica Lindei Dobosi. Tatăl Klárei, László Koltai, a fost funcționar bancar; din 1936, familia a locuit într-un apartament de 150 de metri pătrați, la etajul 5 al așa-numitei case Ibusz. În 1937, Klára a absolvit cu onoruri gimnaziul catolic de fete al călugărițelor de la Inima Sfântă (Sacré Coeur) din districtul 8. A vrut să devină istoric de artă, dar acest lucru nu a fost posibil. Primul ei soț a fost violonistul Gyula Sághy, care nu a putut depăși pierderea mamei și a fratelui său în război, a devenit un alcoolic sever, și din acest motiv, în ciuda profundei sale religiozități, Klára Koltai a divorțat de el. Klára a lucrat la Ministerul Finanțelor și a fost trimisă în numeroase deplasări, în ciuda provenienței sale catolice, deoarece vorbea multe limbi. L-a cunoscut pe Gyula Szepesy în anii 1950. Au locuit inițial în Kispest, apoi s-au mutat în Pestszentlőrinc după ce a fost construit cartierul de locuințe. Klára nu a călătorit în străinătate doar cu soțul ei, ci adesea și fără el, în deplasări de serviciu pentru Ministerul Finanțelor. A făcut cu siguranță fotografiile din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, deoarece acestea au fost realizate în timpul călătoriilor oficiale.
După moartea lui Gyula în 2001, Klára s-a mutat din vechiul apartament; a locuit în ultimii săi ani nu departe de locul în care a fost găsită colecția de diapozitive. Când Klára a murit, fotografiile, corespondența și cărțile ei au ajuns la ruda menționată, dar, din păcate, ea nu a știut nimic despre faptul că colecția de diapozitive a ajuns pe stradă.
„În fiecare vară, încercau să petreacă o lună în străinătate, fotografiau mult, la multe clădiri observau în ce moment al zilei lumina era bună, și atunci mergeau să le fotografieze. Ulterior, țineau proiecții de diapozitive despre călătoriile lor, iar unele dintre fotografiile lor au apărut și în ghidurile de călătorie Panoráma. Într-unul dintre ghidurile de călătorie pentru Italia, de exemplu”, a povestit arheologul Linda Dobosi, ruda îndepărtată menționată, a cărei mătușă-mare a fost Klára Koltai.
Un text pe acest subiect a apărut inițial în limba maghiară pe site-ul transindex.ro, editat de domnul László Gál. Traducerea în limba română a materialului respectiv, realizată de domnul Edgár Szőcs, a fost editată parțial și adăugită de Tudor Chicet (reporter și editor clujulcultural.ro) și publicată în forma textului de mai sus.
Mulțumiri speciale domnului Edgár Szőcs, fondator și administrator al fototecii Azopan.ro, pentru informații și amabilitate
