vineri, mai 01, 2026

Gala Goya. „Emilia Pérez” a câştigat premiul pentru cel mai bun film european. Actriţa Karla Gascón nu a fost prezentă la ceremonie

A 7-a Esenţial
Filmul „Emilia Pérez” al regizorului francez Jacques Audiard a câştigat, sâmbătă, premiul pentru cel mai bun film european la gala Goya (echivalentul spaniol al Oscarurilor), pe fondul controversei legate de tweet-urile actriţei principale, Karla Sofía Gascón, considerate ofensatoare, informează AFP.

Această odisee muzicală de limbă spaniolă despre tranziţia de gen a unui traficant de droguri mexican a concurat la categorie cu filmul britanic „The Zone of Interest”, filmul leton „Flow”, filmul italian „La Quimera” şi un alt lungmetraj francez, „Le Comte de Monte-Cristo”.

Mesaje controversate

În aceste mesaje, prezentate la sfârşitul lunii ianuarie de un jurnalist american, Karla Sofía Gascón descria islamul drept un „focar de infecţie pentru umanitate” şi ironiza mişcarea antirasistă după moartea lui George Floyd, un american de culoare ucis de poliţie în 2020.

Luată prin surprindere de aceste mesaje, actriţa în vârstă de 52 de ani şi-a cerut scuze „ca membră a unei comunităţi marginalizate”. Ea a negat apoi că ar fi fost „rasistă” într-un interviu acordat versiunii în limba spaniolă a CNN.

Pentru o perioadă, presa spaniolă a speculat că Karla Sofía Gascón, care a trebuit să îşi anuleze participarea la mai multe evenimente în Statele Unite, ar putea participa la ceremonia Goya. Cu toate acestea, actriţa, care locuieşte în apropiere de Madrid, nu s-a deplasat în cele din urmă la Granada. Premiul a fost primit de un reprezentant al distribuitorului filmului în Spania.

Controversa generată de tweet-urile Karlei Sofía Gascón a venit în mijlocul campaniei pentru Oscar, unde filmul lui Jacques Audiard concurează pentru 13 statuete, inclusiv pentru cel mai bun film străin şi cea mai bună actriţă.

Netflix se distanţează

Aceasta a determinat Netflix, care gestionează promovarea filmului la Oscar, să o retragă pe actriţă din toate campaniile sale. La rândul său, Jacques Audiard a renegat-o pe actriţă, care a anunţat vineri că de acum înainte va rămâne „tăcută” din respect pentru „Emilia Pérez” şi pentru „echipa incredibilă care o merită”.

Filmul, care a mers din ce în ce mai bine de la premiera sa la Festivalul de la Cannes, în primăvară, a fost subiectul unei noi controverse în ultimele săptămâni, de data aceasta în Mexic, unde a fost criticat pentru însuşirea sa lejeră a tragediilor asociate narcobanditismului.

Într-un interviu acordat Deadline, Jacques Audiard şi-a apărat filmul şi a reiterat că a dorit să „facă o operă”, nu „un documentar”. „Este nevoie de o mare stilizare”, a subliniat el, respingând criticile privind lipsa de «realism» a filmului.

Filmul rulează si la cinematografele clujene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *