Trupa clujeană de rock alternativ Luna Amară a lansat un nou single intitulat „Ne iubim mai mult când dormim”. El va fi lansat la Cluj-Napoca pe 5 noiembrie la Hardward Pub.
Single-ul a fost produs de Luna Amară, Dan Bojan și Dan Georgescu, cu Dan Bojan ca inginer de sunet și Dan Georgescu (Unda Recording Studio) la mix si master, in timp ce grafica este semnată de către Alexandru Das.
„Probabil că ne suntem datori nu doar cu iubire și revoltă dar și cu gustul amar al resemnării și al înfrângerii, uneori, in această viață. Tablou suprarealist al durerii de a te pierde și a pierde, noua noastră piesă sapă în ridurile unor nopți nedormite ale căror dimineți aduc doar leșia stoarsă din singurătăți zgomotoase și speranța firavă că ne iubim mai mult când dormim.”, a declarat trupa.
Nick Fagadar – voce
Mihnea Blidariu – chitară, trompetă
Sorin Moraru – bass, synths
Robert Motoc – tobe
Dan Bojan – synths, programming
Dan Georgescu – synths, programming


