Ada Milea, Cristi Rigman și Anca Hanu vor susține un concert caritabil pentru susținerea lui Efrem Ciprian Lupescu, un copil de 4 ani bolnav de neuroblastom, gradul 4.
Concertul va avea loc la data de 20 august 2022, în Sala Auditorium Maximum – Colegiul Academic al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și va începe la ora 19:00.
Toți iubitorii de folk sunt așteptați la o seară de neratat, în cadrul căreia trei voci remarcabile – Ada Milea, Cristi Rigman și Anca Hanu –, fiind acompaniați de o chitară (jack mare), un cajon, niște percuții mici și o tobă țărănească, vor crea o atmosferă caldă – un concert deosebit cu scop nobil. Evenimentul face parte din campania de binefaceri cu strângere de fonduri pentru Efrem Ciprian Lupescu, un băiețel de 4 ani, care a fost diagnosticat cu o formă gravă și agresivă de cancer.
Până la începutul lunii iulie a acestui an, Efrem era un copil sănătos și zglobiu. După o serie de boli specifice ale copilăriei, care au fost tratate și depășite cu bine, băiețelul a continuat să se plângă de alte dureri. O serie de investigații mai amănunțite au scos la iveală un diagnostic greu – neuroblastom de gradul 4, cu multiple metastaze in tot organismul.
Efrem a fost internat imediat. Tratamentul pentru cancerul agresiv a început la Cluj-Napoca, aceasta fiind doar prima etapă pe care trebuie să o parcurgă Efrem, întrucât intenția familiei este de a continua medicația și tratamentul în străinătate. Este o cale lungă și anevoioasă pe care o va parcurge micuțul, dar care este necesară pentru ca tratamentul să dea rezultate. Este, mai ales, și un efort financiar imens. Tratamentul în străinătate presupune sute de mii de euro. Pentru colectarea de fonduri s-au implicat mulți oameni cu inimă mare, rude, prieteni, oameni de vază, instituții media, dar și alte instituții publice. Până în prezent, a fost adunată o parte din banii necesari. Totuși, suma finală încă nu este completă. Pe parcursul lunii august, se organizează o serie de evenimente caritabile pentru adunarea fondurilor necesare.
Prețul biletelor este de 50 de lei. Acestea se pot procura on-line, de pe platforma www.bilete.ro, dar și în format fizic, la intrarea în Sala Auditorium Maximum, în ziua desfășurării concertului. Orice donație extra, în afara prețului biletului, care se va putea face la fața locului, va fi un ajutor considerabil pentru familia Lupescu. Cei care doresc să contribuie pentru tratamentul lui Efrem o vor putea face, donând cash sau transferând bani cu ajutorul cardului, prin mijloacele puse la dispoziție pe toată durata concertului.
Persoanele care nu vor reuși să ajungă la concertul cu Ada Milea, Cristi Rigman și Anca Hanu, dar care doresc să îl sprijine pe Efrem Ciprian Lupescu, pot dona oricând, folosind una dintre următoarele modalități:
BT Pay: 0748 08 05 89
Revolut ID: @monicabm5
PayPal: lupescu0adrian@gmail.com
Donații, în lei sau euro, se pot face și în următoarele conturi, deschise de familie la Banca Transilvania, ING Bank și Banca Comercială Română:
BT Ron: RO68 BTRL 0130 1201 C647 60XX
ING Ron: RO20 INGB 0000 9999 1264 9642
BCR Ron: RO40 RNCB 0298 0753 4436 0001
BT Euro: RO43 BTRL 0130 4201 C647 60XX
ING Euro: RO62 INGB 0000 9999 1264 9662
BCR Euro: RO45 RNCB 0298 0753 4436 0008


