Editia a 2-a a Festivalului Rock the Camp a început vineri, 8 iulie, la campingul ElDorado din comuna Gilău, județul Cluj.
Organizat de Asociația Monday Shadows, festivalul dorește să fie un loc de întâlnire pentru cei care apreciază muzica bună, timpul petrecut în aer liber și doresc să facă parte dintr-o comunitate frumoasă și care este în creștere.
Ediția din acest an aduce formații consacrate, care se vor bucura să se întâlnească cu publicul iubitor de muzică rock. În prima seară au concertat Voices of Silence, Konthrast, Wild Angels, C.A.S.H, Luna Amară și Speak Floyd.
Sâmbătă vor cânta formațiile Compact, Monday Shadows, Front, The Chocoflenders și MVNTRA. În cadrul festivalului au loc diferite ateliere și activități pentru toate vârstele și gusturile.
SÂMBĂTĂ, 9 iulie 2022
18:00: Poezie cu suflet de Rocker cu actorul Dan Chiorean
18:30 MVNTRA
19:15 CHOCOFLENDERS
20:00 FRONT
21:00 MONDAY SHADOWS
22:00 ALTAR
23:15 COMPACT
01:30 AFTER PARTY
Întregul eveniment va fi moderat de Hora Dancu de la GoRebel FM.
„Sperăm că împreună cu trupele care vor urca pe scenă vom realiza un eveniment care va lăsa urme frumoase în amintirile clujenilor. Un eveniment pe care putem să îl creștem de la an la an. Interesul este să transmitem un mesaj clar: fanii muzicii rock trebuie să știe că și Clujul are un festival, că e festivalul lor și al nostru, împreună. Cel mai important este ca toată lumea să se simtă bine, motiv pentru care organizăm și alte activități, nu doar concertele. Ne dorim să creăm o stare de bine atât pentru cei din public, cât și pentru trupe. Ne bucurăm că avem formații care vor rămâne în camp și după ce vor termina de cântat, tocmai pentru că vor și ei să socializeze și să se relaxeze”, au transmis membrii Asociației Monday Shadows.
Biletele se mai gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si international prin www.kooltix.com si in format fizic in magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
Despre Rock the Camp
„ROCK THE CAMP” este un festival, un eveniment cultural de muzică rock/ metal, desfășurat într-un cadru primitor, aproape de natură. Însă, totodată, mult mai mult de-atât. „ROCK THE CAMP” e comunitate, e spirit liber și familie, e râs sincer între prieteni și amintiri de preț, împărtășite. E liantul între nou și consacrat, între liniște și o doză sănătoasă de nebunie, e un spațiu sigur de exprimare și comuniunea unor generații legate de muzică, respect și valori comune.
Evenimentul dorește să reunească, după o lungă și inconfortabilă pauză toți iubitorii muzicii rock din Transilvania, și nu numai. Spațiul unde să îți poți aduce cu drag familia, prietenii și chiar să le faci cunoștință celor mai tineri cu muzica ce unește oameni, ce naște idei și noi relații.


