Opera Națională Română din Cluj-Napoca își deschide propriul blog!

Actualitate Opera

Opera Națională Română din Cluj-Napoca își deschide propriul blog, anunță instituția.

”Dacă iubești muzica și îți place să scrii autentic, clar și succint, te invităm să îți lași imaginația să creeze și să ne trimiți articolul tău, iar noi îți promitem că are toate șansele să apară pe blogul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Pentru că ne dorim să aducem Opera mai aproape de publicul nostru, dar și să expunem viziunea tinerilor și a tuturor celor îndrăgostiți de muzică și operă, te invităm să fii parte a viziunii noastre și să contribui activ, iar articolul tău cu siguranță va fi apreciat și distribuit de către spectatorii noștri.

Propunem o tematică diversă, astfel încât subiectele articolelor pot cuprinde:
• experiența ta la Opera Națională Română din Cluj-Napoca;
• descrieri istorice și muzicale ale unui titlu de operă îndrăgit de tine;
• portretul psihologic al unui personaj din universul operistic;
• argumentarea momentului preferat din povestea unui spectacol de operă.
Totodată, suntem deschiși la noi perspective de scriere și idei cât mai originale!

Așadar, dăm startul și așteptăm cu interes articolul tău pe emailul pr@operacluj.ro, având șansa să fie selecționat pentru publicare pe noul blog al Operei, pe care te invităm să îl descoperi: https://operacluj.ro/blog/” a transmis instituția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *