Prima carte lansată de Editura Doina Cornea

Actualitate Carte

EDITURA DOINA CORNEA invită clujenii, la lansarea primului său volum, scris de poetul Sorin Grecu, antologia ”Vara Coriştilor”.
Lansarea are loc miercuri, 30 martie, la ora 12.00, Centrul de Cultură Urbană “Turnul Croitorilor” din Cluj-Napoca.
Cartea, tipărită în condiții excepționale și având aproape 300 de pagini, este o ediție biobibliografică reprezentând esența poeziei publicată de autorul clujean, în nouă volume – cărora li s-au adăugat și inedite – la împlinirea a 60 de ani de viață și 45 de creație.

Despre personalitatea și opera lui Sorin Grecu vor vorbi: Leontin Iuhas, directorul Editurii “Doina Cornea”, scriitorii Ion Cristofor, Adrian Țion și Ionuț Țene, iar actorul Lucian Tănase va recita câteva poeme din antologie. Așa cum mărturisea creatorul în cuvântul său introductiv, culegerea reprezintă de fapt un jurnal în versuri, povestea unei uluitoare transformări: de la starea din adolescență, de necredincios (aproape) demonizat, până la cea de azi – de (aproape) schimnic. Practic, vorbim aici despre meșteșug poetic și evoluție spirituală: de la poetul care are răspunsuri la toate întrebările la cel care are întrebări la toate răspunsurile.
Cartea se va putea achiziţiona, la acest eveniment, cu o reducere de 30%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *