”Începând cu data de 9 martie, odată cu ridicarea restricțiilor, sălile Teatrului Național revin la capacitate maximă. În continuare, conform îndrumărilor autorităților, se recomandă purtarea măștii în spațiile închise, chiar dacă aceasta nu mai este obligatorie”, anunță instituția. Astăzi se joaca la sala mică, Euphorion, comedia ”Crimă cu pistol și bile” iar vineri spectacolul de teatrul socio-politic ”Nu mai ține linia ocupată”.
”Vă informăm cu bucurie că, în urma ridicării stării de urgență, începând de astăzi nu mai este necesar prezentarea certificatului digital al UE la accesul în teatru, iar purtarea măștilor pe durata spectacolelor nu mai este obligatorie. Sălile de spectacol se pot ocupa în proporție de 100%!”, a anunțat și Teatrul Maghiar de Stat, unde pe 11 și 12 are loc premiera cu Oedip în regia lui Andrei Șerban.
La fel este situația și la Filarmonică și Casa de Cultură a Studenților.
”Mă bucur. În sfârșit! Așteptăm publicul în număr mare”, a comentat pentru publicul Clujul Cultural și Silvia Sbârciu, manager Filarmonica ”Transilvania”.
Trupa rock Compact Ciuci concertează în cadrul turneului național ”Pe tine te-am ales”, pe 12 martie, la Casa de Cultură. Un bilet costă 80 de lei.


