Filologul Andrei Cornea, profesor universitar și editorialist la prestigiosul săptămânal Dilema Veche, fondat de filosoful Andrei Pleșu, a publicat un text critic, polemic la adresa textului lui Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Textul cu care Cornea polemizează este intitulat Periculoșii bătrâni.
Andrei Cornea scrie textul Președintele Academiei Române subminează știința.
”Ce credeți despre această propoziție, scrisă de unul dintre cei mai importanți intelectuali din prezent ai acestei țări? „Natural, istoricii știu că bătrînii au fost țapi ispășitori, de la Socrate încoace, în multe perioade istorice și în multe comunități declarate civilizate.” Fiindcă ea aparține președintelui Academiei Române, profesorul și istoricul Ioan-Aurel Pop („Periculoșii bătrîni”), v-ați aștepta să fie adevărată. Ei bine, e falsă. Istoricii nu prea știu de așa ceva nici în sens strict (Socrate n-a fost condamnat la moarte fiindcă avea șaptezeci de ani, ci fiindcă se credea că subminase autoritatea tradiției și a democrației ateniene), nici într-un sens mai general: majoritatea societăților „civilizate” mai vechi sau mai noi nu doar că nu și-au sacrificat bătrînii, dar i-au socotit de mare preț; mai mult, adesea au fost gerontocratice, încredințînd puterea sau o parte a ei persoanelor vîrstnice (în termenii de atunci, în jur de 50-60 de ani). Nu întîmplător cuvîntul „senat” (lat. senatus) derivă din senes, „bătrîn”. Tot așa, nu-i întîmplător că, în reprezentarile populare și naive, Dumnezeu este înfățișat ca un bătrîn cu barbă mare, albă. Și este de asemenea fals a confunda „lupta între generații” – un dat normal și universal în societățile omenești – cu un eventual tratament discriminatoriu la adresa bătrînilor, ori chiar cu o presupusă tratare a lor drept țapi ispășitori, așa cum a fost cazul cu vrăjitoarele, evreii, străinii etc.
Articolul dlui Ioan-Aurel Pop se vrea o apărare patetică a vîrstnicilor, pe care societatea, chipurile pentru a-i pune la adăpost în aceste vremuri de pandemie, i-ar discrimina (fie și pozitiv) prin izolarea lor mai riguroasă decît în cazul celorlalte categorii. Sub pretextul apărării lor de îmbolnăvire, societățile noastre (e vorba despre cele occidentale în care autorul include și România ca pe o rudă mai săracă) în fapt și-ar dori acum în secret (căci recunoaște că nimeni n-o afirmă pe față) să scape discret de acești bătrîni deranjanți, care „au nevoie de mîncare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste și nu «produc» nimic în schimb! Ba mai au și neobrăzarea să se îmbolnăvească – ceea ce ar putea să fie treaba lor – și să și răspîndească boala – ceea ce e treaba tuturor. Dacă s-ar îmbolnăvi doar ei între ei, dacă și-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor și copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltător”. Cîtă distorsionare a adevărului citim aici! În fapt, tendința generală este tocmai inversă: copiii și tinerii (adesea asimptomatici sau cu simptome ușoare), circulînd mult, tind mai mult să dea virusul părinților și bunicilor, care fac forme mai grave ale bolii. N-am auzit pe nici un decident – de la noi sau din altă parte – spunînd sau lăsînd să se înțeleagă că boala ar fi „răspîndită prioritar de bătrîni”.
Scris pe un ton cînd sentimentaloid, cînd ironic, articolul este de fapt un lung și, aș zice, insuportabil proces de intenție făcut la adresa autorităților de la noi și de pretutindeni, dar, aș spune, și la adresa elitelor medicale care au recomandat în toată lumea „distanțarea socială”.
Citiți replica lui Andrei Cornea AICI
