Când teatrul încearcă să împrumute câteva dintre aceste condimente din dulapul vărului său bidimensional, oricât de precis ar încerca să urmărească reţeta, gustul are de suferit. „Intriga” de Jaime Salom, montat de Ricard Reguant la Teatrul Avangardia, prezentat la Cinema Pro, este un thriller în care timp de o oră şi patruzeci ar trebui să fiu ochi şi urechi, cu aceeaşi plăcere pe care o am când strâng cutia cu floricele la piept când Hercule Poirot e la un pas să dezvăluie misterul din Orient Expres sau Angela Lansbury mai demască un criminal în hitul anilor ’90 „Verdict. Crimă”. Doar că nici piesa, nici regia nu prea se ridică la înălţimea măiestriei acestor personaje care au făcut istorie.
O poveste aparent simplă, dar excesiv de încâlcită, în care acţiunea cam lipseşte, în schimb cu multe poveşti despre ceea ce se află deus ex-machina în afară scenei şi dezvăluriri scoase din joben. Relaţii complicate între personaje şi multe răsturnări de situaţie, dar atât de previzibile din păcate. Totul acoperit de o subliniere deranjantă şi ostentativă prin decupaje de lumină şi însoţite de o muzică explicativă în momentele când nu e greu să ne dăm seama şi singuri că se explică o intrigă-cheie. Cumva stângaci, actorii lăsaţi parcă să se descurce şi să îşi construiască personajele cât mai liber, mai la liber. Iar asta se vede.
Mai multe AICI
