Luna gigant din Biserica Piariștilor (strada Universității, lângă sediul central al UBB) poate fi vizitată din nou, au anunțat astăzi organizatorii festivalului LightsOn, cei care au adus instalația Museum of Moon la Cluj.
Luna nu a putut fi vizitată după ce accesul publicului a fost restricționat ca urmare a faptului că unii vizitatori necivilizați au vărsat ceai și vin fiert…în altarul bisericii, conform siteului generalist ActualdeCluj.ro
„Luna răsare din nou. Museum of the Moon din Biserica Piaristă vă așteaptă de mâine, 4 decembrie, și până în 14 decembrie între orele 16-22, cu excepția zilei de duminică, 9 decembrie, când între orele 18 și 20.15 va avea loc o slujbă pe parcursul căreia accesul va fi de asemenea restricționat. Accesul se va face doar în grupuri de 30 de persoane, câte un grup pe rând, timp de 10 minute. Reiterăm faptul că accesul în lăcașul de cult nu este permis cu animale de companie, băuturi (de orice fel) sau mâncare. Suplimentar, sesiunile foto profesionale sunt supuse anunțării în prealabil și aprobării din partea noastră. Mulțumim pentru răbdare, înțelegere și pentru zecile de mesaje pe care le-am primit de la voi. Mulțumim pentru înțelegere și Bisericii Piariste care găzduiește una dintre cele mai impresionante instalații de lumină din lume. V-am spus de la început că încercăm să facem Lights On Romania un proiect altfel și misiunea noastră merge mai departe. Regretăm derapajele produse în încercarea de a permite accesul tuturor la toate instalațiile montate în oraș și măsurile de securitate sporite pe care le-am luat sperăm să rezolve inconveniențele create, au transmis organizatorii de la Lights ON Romania.

Museum of the Moon este o instalație itinerantă realizată de artistul englez Luke Jerram.
Acesta a discutat la deschiderea expoziției cu reporterul Clujulcultural.ro și a făcut un “tur al lunii:
“Ceea ce se vede cum intri în biserică e partea nevăzută a lunii, dark side of the moon, apoi partea dinspre altar este cea unde a aterizat echipa americană condusă de Neil Armstrong. Am folosit fotografii de la NASA. Luna are 7 metri în diametru. Duc peste tot luna aceasta pentru că oamenii au sentimente diverse despre ea când o văd instalată în diverse locuri. Acum e într-o biserică si lumea se va gîndi la relația cu religia. Scara la care am realizat-o este de 1:500.000.”, a explicat Luke Jerram.


