Expoziție cu păpușile Teatrului Puck la Muzeul de Artă

Actualitate

Evenimentul ,,Muzeul păpușilor” ajunge în acest an la cea de-a zecea ediție. Cei mici și cei mari sunt așteptați în perioada 13-31 iulie la Muzeul de Artă pentru a admira păpușile care au însuflețit stagiunea care tocmai s-a încheiat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. De asemenea, expoziția va mai cuprinde elemente din decorurile acestor reprezentații și afișe vechi din arhiva instituției.

Vernisajul este programat pentru miercuri, 13 iulie, de la ora 12.00. Iubitorii teatrului clujean vor putea regăsi în cadrul expoziției păpuși din spectacole îndrăgite cum ar fi „Aleodor Împărat”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Duel în oglindă”, „Meșterii păpușari” sau „Mimorozart”.

afis expozitie MuzeuARTA 2016 -4R web

Istoria Teatrului ,,Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii.

De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului.

În luna octombrie va avea loc cea de-a 15-a ediție la care sunt invitate trupe de marcă de teatru de păpuși din țară, din Danemarca, Rusia, Ungaria şi Slovenia. Pe afișul ediției 2016 se vor afla 25 de spectacole, ateliere, conferințe și dezbateri pe teme specifice artei păpușeriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *