Străzile jazz-ului. Arta în toate formele ei a dat viață Clujului

Cooltura Esenţial

Un acord armonios de chitară se aude pe străzile proaspăt udate de o ploaie ușoară de primăvară. Oameni de toate vârstele care mișună plini de dinamism se opresc rând pe rând și ascultă. Acordul timid de început se transformă într-un ritm melodios, iar curând, toată atenția se îndreaptă spre locul de unde provin sunetele. Muzica s-a mutat în mijlocul forfotei urbane. Străzile Clujului au prins viață, au lăsat loc instrumentelor, vocilor ce emană emoție și oamenilor care se bucură de frumos. ,,Jazz in the street” a animat în întregime centrul orașului cu zeci de artiști și performance-uri inedite într-o singură zi.

Evenimentul a început în jurul orei 14,00 cu reprezentația artistică a celor de la Bălașa Percussion, care au străbătut cartierele Clujului într-o caravană de percuție. Surpriza anunțată de organizatori a avut loc chiar în centrul orașului, publicul bucurându-se de un moment muzical susținut de Adrian Despot și Cezar Popescu, membri ai trupei Vița de vie. Stropii de ploaie au fost alungați cu repeziciune de interpretarea acestora. Cu două chitare, un bodhran (instrument de percuție specific irlandez) și un ukulele (chitară mică, cu patru coarde, folosită în formațiile de jazz), ei au cântat câteva melodii chiar în mijlocul mulțimii de oameni care au fredonat cele mai cunoscute piese ale formației.

DSCN0796

Performace-uri inedite pe străzile Clujului

Aproximativ 30 de artiști au performat în mai multe locuri din oraș în care au fost amplasate mici scene, dar și scaune sau mini-baruri. Începând cu ora 17,00, în zona Bulevardul Eroilor, au susținut momente artistice cei de la Armonic Fusion, Radu Varvari, Kalman, Road to freedom, Gabriel Hurmuzache, Matei Crețiu-Codreanu și Showberry. Sunete de pian, saxofon și chitară au destins atmosfera, iar oamenii s-au adunat într-un număr destul de mare în acestă zonă, fie în fața scenei amenajate, fie la terasele alăturate.

În Piața Mihai Viteazul, trupele Blue Velvet, Les Nuages, Ad Libitum Voices, Road to freedom și chitaristul de flamenco Andras Varga au interpretat atât melodii proprii, cât și coveruri cunoscute. Tinerii din public s-au așezat în grupuri pe iarbă, iar  alături de cei de pe scaune au ascultat artiști, marea majoritate debutanți, mișcându-se mai timid sau nu în ritmuri de jazz.  O bătrânică ce  stă în partea dreaptă scenei, cu o sacoșă în mână, întreabă șoptind ,,De la București sunt tinerii? Cântă tare frumos!”, apoi schițează un zâmbet și își îndreaptă privirea spre  cei care interpretează. Muzica a ajuns  în mijlocul oamenilor, iar sunetele de claxoane, gălăgia, forfota urbană s-au întrepătruns cu ritmul dat de instrumente.

Formațiile The Beat, The Kryptonite Sparks, Bălașa Percussion, Les Nuages și tânărul saxofonist Matei Crețiu-Codreanu au susținut momente muzicale în Parcul I.L.Caragiale, în timp ce Ema Borz și Ilinca Forna, Andras Varga, Rubié și Ad Libitum Voices au încântat publicul din zona străzii Andrei Șaguna. Arta a fost scoasă în stradă și s-a armonizat perfect cu trepidația urbană. Lângă copaci, bănci, clădiri istorice, statui sau pe alei pietruite, jazz-ul a acompaniat sunetul monoton al promenadelor și a dat viață orașului.

Strada Iuliu Maniu a fost locul de desfășurare a unor performance-uri inedite. Astfel, cei de la Just Push Play au adus teatrul de improvizație în stradă, construidu-și spectacolul cu ajutorul sugestiilor publicului. Adrian Strâmtu a prezentat mulțimii un moment de step, cei de la Ansamblul Coastei au dansat, iar mimii și clovnii de la Fantasmagia au adus zâmbete celor mici. Cei trei membri ai formației Zeki-Rum-Ba au realizat un street-performance non-verbal cu marionete, în timp ce trupa Cercul Întreg a adus în atenția publicului un moment care a îmbinat ritmurile muzicale cu dansul și capoeira.

BUN 2

 

O expoziție cu fotografii alb-negru realizate de grupul Foto Cluj au putut fi admirate în zona străzii Ion Rațiu,  iar trecătorii și-au putut face poze cu diferite cadre și instrumente muzicale. Strada David Ferenc a fost una dintre atracțiile ,,Jazz in the Street, aceasta fiind decorată cu sute de flori cu care oamenii au putut pleca acasă.

În curtea Muzeului de Artă a avut loc începând cu ora 21,00 un concert susținut de chitaristul lui Sting, Dominic Miller, împreună cu Miles Bound.

Atmosfera stradală

Diversitate, spontaneitate și expresivitate sunt cuvintele care ar putea să redea într-o oarecare măsură ce s-a întâmplat la ,,Jazz in the Street. Tineri cu biciclete colorate, cupluri de îndrăgostiți, copii cu zâmbete mari, bătrâni cu priviri galeșe, străini, fete cu flori de liliac, panseluțe și lalele în mâini, oameni cu animale de companie, toți au străbătut străzile Clujului și  s-au bucurat de muzică, dans, teatru și expoziții de fotografie. Nu trebuie să fii expert să înțelegi muzica adusă chiar în inima orașului. Arta în toate formele ei s-a integrat în viața cotidiană a oamenilor, aducând un plus de culoare atmosferei Clujului.

Bun

Lumina portocalie de apus se lasă încet peste clădiri, peste chipuri zâmbitoare, peste chitări, saxofoane, tobe și piane, peste flori ținute în mâini. Acorduri ritmate se aud în surdină, ca o ultimă chemare la viață a orașului. ,,Jazz in the Street a personalizat prin interpretările artiștilor fiecare spațiu, i-a determinat pe oameni să fie mai receptivi la arta stradală, iar timp de o zi, Clujul a fost animat asemenea marilor orașe europene.

Text și foto: Manuela Moroșanu, studentă la Jurnalism, anul I, UBB

4 thoughts on “Străzile jazz-ului. Arta în toate formele ei a dat viață Clujului

  1. Draga mea Manuela Moroșanu,te felicit pentru acest stop-cadru al evenimentului clujean din ultimele ore.Ca studentă la UBB – Jurnalistică,m-a surprins spargerea unor canoane jurnalistice,o tenta absolut personală prin care relatarea Ta este ..nițel ieșită din comun,se pare că feminitatea coroborată cu talentul,chemarea spre meseria aleasă si o bună șansă oferită de transmisibilul cod genetic,conferă scrierii tale garanția autenticității garantate,pe viitor un posibil brand.Doresc doar să remarc licențe,,prin care relatarea Manuelei,se desprinde de tradiția jurnalismului sec,impersonal,relatare de tip raport,documentar de 2 minute sau dare de seamă matinală in biroul sefului de Poliție dintr-un oarecare județ,in care tinerii jurnaliști abia de prididesc să-și etaleze cele mai noi țtiri despre babe violate si case incendiate..Nu,fiind clujean prin toata conformația mea spirituală,n-am să-mi iert niciodată o abstinență față de-un fenomen deosebit in care orașul meu de adopție,a devenit o viză permanent respinsă în fața tentațiilor vremelnice de-ami părăsi orașul.N-am să asociez niciodată Clujul, cu Țara me, Romînia fiindcă l-aș înșela pe Lucian Blaga.Corola de minuni a lumii, pentru mine si Domnia-Sa, este locul natal, cu alte cuvinte, pentru cititorii mai puțin avizați intr-ale filosofiei blagiene,Îl citez: Spiritualitatea romînească,s-a născut la sat !…Ei bine, Clujul nu este un sat, dar din păcate,dincolo de Carpați, unii ne iau de proști, fraieri, si penibili…! Din fericire, am cunoscut uriașe, grandioase,personalități ale Universității din București,care-și ridică pălăria mult mai sus decît limitele Turnului Eiffel,în fața omonimilor clujeni.Jurnalistica,va triumfa intru splendida-i valoare cînd Manuela,autoarea acestui reportaj scris din tot sufletul,va fi clonată de cel puțin zece talentați,la fel ca Domnia-Sa.În rest, totul va fi bine,cînd fenomenul se va multiplica in progresie geometrică. Felicitări Manuela.

    1. rectific….datorită vitezei uneori,incontrolabile cu care tastez, am scris / conformația mea spirituală / in loc de … formația mea spirituală.
      Cer iertare.

    2. O nouuă corectură…. dea-mi părăsi orașul….

      Am greșit din nou, fiindcă-mi sunt propriu-mi corector.
      Tardiv,uneori, dar totuși…eficient ! Vă mulțumesc pt.înțelegere si bunăvoință.TVF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *