Cvartetul Transilvan în Recital la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă

Muzica

Cvartetul Transilvan va susţine un recital dedicat Sărbătorilor Pascale, miercuri, 20 aprilie la Catedrala Metropolitană Ortodoxă din Cluj-Napoca. Cvartetul va interpreta lucrarea „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce”, de Joseph Haydn. Introducerea teologică va fi făcută de asist.univ.dr. Nicolae Olimpiu Benea.

 În cei peste douăzeci și cinci de ani de activitate artistică, Cvartetul Transilvan a susținut peste 2000 de concerte, reprezentând totodată România și prin concerte organizate cu ocazia evenimentelor importante și a întâlnirilor diplomatice la nivel înalt (Consiliul Europei, Comisia Europeană, vizite prezidențiale, aniversări naționale etc.).

Cvartetul-Arcadia

Intensa activitate artistică a Cvartetului se reflectă în multiplele concerte, susținute întotdeauna la un înalt nivel, în România și în întreaga lume. Cvartetul a participat la festivaluri internaționale de prestigiu, precum Aspen Music Festival, Ravinia Festival (S.U.A.), Aldeburgh Festival, Bath Festival, Edinburgh Festival, Belfast Festival (Marea Britanie), Kuhmo (Finlanda), Bad Gleichenberg, Salzburg (Austria), Chemnitz (Germania), Salamanca (Spania), Aiche sur Alsette (Luxemburg), Aix-en-Provence (Franța). Cvartetul a evoluat în săli de concert renumite: Wigmore Hall (Londra), Pleyel (Paris), Queens Hall (Edinburgh), Maltings Hall (Aldeburgh), Wheeler Hall (Aspen), Mandell Hall (Chicago), Willshire Ebel Theatre (Los Angeles), Elmwood Hall (Belfast), Conservatoire Royale (Bruxelles).

Cvartetul Transilvan a colaborat în interpretări camerale de excepție cu artiști consacrați, atât în România, cât și pe mari scene ale lumii: Ştefan Ruha (vioară), Cristina Anghelescu (vioară), Marin Cazacu (violoncel), Dana Borşan (pian), Aurel Marc (oboi), Adriana Bera (pian), Daniel Goiţi (pian),  Mihai Ungureanu (pian), Dan Grigore (pian), Valentin Gheorghiu (pian), Mirel Iancovici (violoncel), Şerban Lupu (vioară),  Aurelian Octav Popa (clarinet), Rudolph Firkushny (Marea Britaine, pian), Michel Bourdoncle (Franţa, pian), Rita Sloan (S.U.A., pian), Erik Friedmann (S.U.A, vioară), Luz Leskowitz (Austria, vioară), Sharon Bezaly (Israel, flaut), Jeremy Menuhin (Marea Britaine, pian), Vladimir Mendelsohn (violă), Aaral Arad (S.U.A., violă), Dejan Lazic (Austria, clarinet şi pian), Götz Teutsch (Germania, violoncel), János Bálint (Ungaria, flaut) etc.

Repertoriul Cvartetului cuprinde creații ale marilor compozitori clasici, romantici, moderni și ontemporani (incluzând realizarea unui mare număr de prime audiții absolute).

 Cvartetul Transilvan

Gabriel Croitoru vioara I
Nicuşor Silaghi vioara a II-a
Marius Suărăşan violă
Vasile Jucan violoncel

Introducere teologică de către asist.univ.dr. Nicolae Olimpiu Benea

Joseph Haydn 
Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce

BILETE

Bilete la concerte se găsesc şi online pe biletmaster.ro

Bilete recital 20/10 lei

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

Atenţie: biletele pot fi achiziţionate în avans de pe biletmaster.ro sau de la agenţia de bilete. În seara concertului nu se vând bilete. De asemenea, programele de sală pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *