Veteranul compozitor, chitarist şi solist Constantin „Costi” Cămărăşan, membru fondator al legendarei trupe Compact, a fost revelaţia primei seri a celei de a doua ediţii a festivalului We are rocking the City, festival găzduit în cadrul mega – evenimentului Untold Festival şi organizat de Agenţia Amprenta Advertising.
Trupa rockerului, intitulată simplu, Costi Cămăraşan Band, a intrat antepenultima, după o serie de trupe mai slab cotate, iar diferenţa a fost ca de la cer la pământ. Majoritatea spectatorilor, aproximativ 1000, au venit special pentru acest muzician exponenţial al Clujului şi al României, dar şi pentru trupa sa.

Şi trupeţii nu au întârziat să îşi facă datoria, încântând publicul cu piese Compact dar şi cu compoziţii proprii. Trupa a sunat foarte bine, iar solistul Dudu Isabel a chemat public la „mişcare”. La final, în aclamaţiile publicului, cei cinci muzicini rock au fost chemaţi la bis!

O filmare cu concertul de ieri al celor de la Costi Cămărăşan Band puteţi viziona AICI
We are rocking the city continuă şi în acest weekend cu programul de mai jos.



